Românii din teritoriile ocupate de-a lungul istoriei au intrat în atenția deputatului Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, care a anunțat inițierea unor proiecte de lege menite să îi sprijine atât pe cei peste 500.000 de etnici români din Ucraina, cât și pe ceilalți cetățeni din țara-vecină și ai altor state apropiate ca istorie și cultură de țara noastră.
Robert Sighiartău și-a anunțat intențiile luni, în plin război în Ucraina provocat de invazia Rusiei.
„Românul la nevoie se cunoaște ! În aceste momente dificile, noi, românii am arătat că unitatea și solidaritatea sunt principii de bază ale societății noastre. În ultimele zile, zeci de mii de refugiați au intrat în România fugind din calea unui război pe care nu și-l doresc, fiind sprijiniți de mii de voluntari români”, a scris liberalul român pe Facebook, luni, în contextul invaziei rusești cu care Ucraina se luptă eroic de câteva zile.
Pe lângă măsuri urgente și necesare, a atras atenția Robert Sighiartău, „trebuie să ne pregătim pentru anii ce urmează în această nouă lume mai nesigură”. De aceea, etnicii români din afara granițelor, din teritoriile care odată au aparținut Românei trebuie sprijiniți inclusiv prin lege.
„În calitate de parlamentar și de vicepreședinte pentru Relații Externe, voi propune o serie de proiecte de lege la nivelul Parlamentului menite să îi sprijine atât pe cei peste 500.000 de etnici români din Ucraina, cât și pe ceilalți cetățeni ai Ucrainei și ai altor state apropiate ca și cultură și istorie de România. Scopul proiectelor va fi facilitarea accesului la piața muncii din România și relaxarea procesului de acordare a cetățeniei pentru cei din țările vecine care vin să lucreze în țara noastră. Dumnezeul să îi aibă în pază pe cetățenii Ucrainei și Europa !”, a adăugat deputatul PNL Robert Sighiartău.