miercuri, martie 11, 2026
4.1 C
București

De ce nu se vaccinează românii. Explicația lui Valeriu Gheorghiță

Românii nu se vaccinează pentru că se tem de efectele adverse, este principala explicație găsită de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. El consideră că e nevoie de o comunicare mult mai aplicată, pe grupe de vârstă, și de o implicare mai consistentă din partea cadrelor medicale, care să explice beneficiile vaccinării.

Românii nu se vaccinează pentru că se tem de efectele adverse. Numărul tot mai mare de cazuri în România a dus la o reacție din partea Organizației Mondiale a Sănătății.

Am încercat împreună cu experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii să identificăm, în baza datelor disponibile în România şi datele pe care dumnealor le deţineau despre România. Cea mai frecventă invocare a refuzului sau a ezitării pentru vaccinare rămâne teama de reacţii adverse şi de atunci, din această perspectivă este nevoie de o comunicare mult mai aplicată pe segmente populaţionale de grupe populaţionale, pentru că priorităţile sunt diferite de la o grupă de vârstă la alta.

De asemenea, ce este foarte important este să implicăm mai mult corpul medical şi personalul medical în ceea ce priveşte promovarea beneficiilor vaccinării. A fost apreciat faptul că personalul medical este vaccinat într-o proporţie ridicată, însă s-a transmis această necesitate de a recomanda şi vaccinarea. Nu este suficient să ne vaccinăm noi dacă nu şi recomandăm acest lucru celor din jur, mai ales când vorbim de personal medical. Pentru acest lucru, dumnealor şi-au arătat disponibilitatea de a susţine toată campania de comunicare prin materialele suport, atât materialele video cât şi materiale deja elaborate, care vor fi traduse în limba română şi pot fi puse la dispoziţia noastră”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Antena 3.

Ultimele știri

Creștere substanțială a bugetului Administrației Prezidențiale. Nicușor Dan s-a lăudat anul trecut că a dat bani înapoi

Administrația Prezidențială va beneficia de un buget majorat semnificativ...

Bugetul SRI crește semnificativ în 2026, în plină sărăcie. Se scade de la STS și SPP

În context de austeritate, bugetul SRI va crește cu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine