Românii vor fi testați în iunie iulie pentru a se vedea dacă au fost infectați cu noul coronavirus fără să fi fost tratați în spital. Alexandru Rafila a explicat că probele vor fi recoltate de la populație în luna iunie iar testele de laborator se vor întinde și în luna iulie. „Probabil” vor fi făcute zeci de mii de teste, a explicat președintele Societății Române de Microbiologie.

Va fi realizat un studiu seroepidemiologic la nivel naţional, a mai spus Rafila, care a explicat că se vor folosi cele mai bune teste existente pe piaţă în acel moment pentru a vedea care este procentul de populaţie care a trecut deja prin boală – la nivel regional şi local, arată Digi24.

„În cursul lunii iunie, probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu şi în a doua parte a lunii iunie- luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil vor fi zeci de mii de teste la nivel naţional şi, ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică şi valoarea ştiinţifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, care să poată să ne dea răspunsuri la întrebările pe care le avem, ce procent din populaţie a trecut prin boală, să ştim această situaţie la nivel regional, la nivel local şi să putem să apreciem eventualele evoluţii ale bolii în funcţie de localitate şi să putem să facem şi un studiu comparativ, de exemplu, cu ceea ce se va înregistra la anul, aceste studii nu se fac de obicei o singură dată, se fac periodic încât să vezi trendul imunizării populaţiei”, a explicat Alexandru Rafila.

Românii vor fi testați. Alexandru Rafila a explicat condiția esențială pentru începerea testării: numărul de cazuri să descrească.

„Este important să ai teste de bună calitate să nu dea rezultate false pozitive sau fals negative şi să îţi dea indicaţii foarte clare legate de acest fenomen. Sperăm să-l facem în momentul în care va descreşte numărul de cazuri, aceasta este recomandarea, nu se face atunci când ne aflăm în creştere sau în platou, se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Rafila.

Și ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că în luna iunie va începe un program de testare a populaţiei la nivel naţional.

Join the Conversation

3 Comments

  1. Inteleg ca acesta testare anticipeaza dezastrul de sanatate, mai ales pentru cei de la 65 in sus, BIZAR!!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.