O profesoară de la Colegiul Goethe din București a fost acuzată de practici abuzive și a stârnit un val de indignare printre părinții implicați, dar și în online. Ea este bănuită că le dădea elevilor note mici dacă nu participau la meditații plătite cu ea. Corpul de Control al Ministerului Educației a sesizat Parchetul în urma descoperirii neregulilor.

Acuzațiile formulate

Cea mai gravă acuzație este cea a meditațiilor condiționate. Elevii ar fi fost constrânși să participe la meditații cu profesoara în privat, sub amenințarea obținerii unor note mici la clasă.

Mai mult, orele de limba germană maternă ar fi fost dezorganizate și lipsite de coerență, afectând semnificativ învățarea elevilor, transmite B1TV.

Nu în cele din urmă, profesoara este acuzată de comportament neadecvat: Profesoara ar fi manifestat un comportament jignitor și abuziv față de elevi, creînd un climat de teamă și intimidare în clasă.

Ce riscă profesoara

Profesoara va fi supusă unei cercetări disciplinare amănunțite pentru încălcarea Codului de Etică al profesorilor. Ea riscă suspendarea de la catedră pentru o perioadă de până la șapte ani, în funcție de gravitatea faptelor dovedite. Directoarea colegiului va fi de asemenea cercetată pentru gestionarea deficitară a situației și lipsa de reacție la sesizările anterioare.

Inspectorii au descoperit de la sancțiuni nedrepte pentru elevi și până la lipsa unor proceduri cu privire la gestionarea notelor de la testele de evaluare. Luna trecută, mai mulți părinți au reclamat cazuri de bullying la Colegiul Goethe, comise de alte cadre didactice, evidențiind o problemă sistemică ce necesită o abordare urgentă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *