Vicepreședinta Camerei Deputaților, Natalia Intotero, i-a tăiat microfonul Dianei Stoica, de la USR, în plenul de miercuri. Deputata a ieșit alături de colegii săi cu pancarte prin care cereau înființarea unei comisii de anchetă privind zborul spre Mykonos, la care au participat mai mulți demnitari și un judecător al Curții Constituționale.
Tensiunile din plen au pornit de la refuzul de a pune pe ordinea de zi solicitarea USR privind ancheta parlamentară pe tema zborului spre Mykonos. Diana Stoica a continuat să vorbească peste Natalia Intotero, chiar după ce aceasta i-a amintit regulamentul plenului.
Scandalul a escaladat, iar vicepreședinta Camerei a fost nevoită să îi oprească microfonul deputatei USR, în timp ce aceasta susținea în continuare cauza partidului său.
Deputatul AUR Mihai Enache a intervenit de la tribună și le-a transmis colegilor din USR că ar trebui să voteze, la rândul lor, în Biroul Permanent pentru înființarea comisiei de anchetă. Enache a motivat că reprezentanții USR au lipsit chiar de la ședința în care s-a discutat acest subiect.
Deputatul Bogdan Velcescu, care deține și funcția de chestor al Camerei Deputaților, a precizat că votul din Biroul Permanent s-a încheiat cu scorul de 4 la 4 și o abținere. Velcescu a mai spus că deputatul USR Cătălin Drulă a absentat de la acea ședință.
Chestorul a adăugat că ar fi necesare comisii de anchetă și pentru alte subiecte legate de USR, menționând „ședința de pe Sena” a partidului, precum și activitatea liderului de la Dâmbovița.
