vineri, mai 29, 2026
21.9 C
București

Sectorul 6: terasă fără autorizaţie de construire, demolată

O terasă fără autorizaţie de construire de langă Piața Drumul Taberei a fost dezafectată astăzi. Ordinul de demolare a fost semnat de primarul sectorului 6. Ciprian Ciucu spune că terasa ocupa ilegal spațiul verde.
„Ne luăm înapoi spaţiul verde. Acesta este începutul, demarăm o amplă campanie de verificare a acestor construcții de pe teritoriul Sectorului 6. Vom demola si garajele, mai ales ca nu sunt garaje ci magazii”, a punctat Ciucu.
După ce respectiva terasă fără autorizație a fost dezafectată, primarul a precizat cine plătește aceste operațiuni. „Unde constructiile sunt construite ilegal, costurile vor fi imputate acelora care le-au construit”, a spus Ciprian Ciucu.
Totodată, primarul sectorului 6 a anunțat unde vor fi ridicate parcări pe verticală.
„Am adaptat aplicația de parcări pentru a reda grafic, sub forma de heatmap volumul cererilor de parcare rezidențiale nerezolvate. Pe baza acestor date și pe baza disponibilității terenurilor aflate în administrarea Primăriei Sectorului 6 dăm drumul la primele studii de fezabilitate pentru parcări de reședință (intre 200 si 450 de locuri) supraterane în următoarele locații:
1. Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 51, bl. B22 ( in spatele blocului);
2. Aleea Sandava;
3. Strada Cara Anghel, nr. 9-11.
Nu am identificat un teren suficient de mare in Giulești, încă mai cautăm, primim sugestii. (…) Altfel, am demarat procesul de introducere de sensuri unice si amenajarea de parcări de reședință și pe infrastructura stradală existentă si care va fi refecuta in următorii ani (pentru a nu lua din spațiu verde)”, a explicat Ciprian Ciucu.

Ultimele știri

Incident grav la Galați: Dronă prăbușită pe un bloc. MAE ia măsuri diplomatice

O dronă s-a prăbușit pe un bloc din Galați,...

Temu, amendată cu 200 milioane de euro de Comisia Europeană. Intră în vigoare taxa vamală fixă

Comisia Europeană a sancționat platforma de comerț online Temu...

Oana Gheorghiu: „E un mediu toxic, e un mediu abuziv”. Ce spune despre companiile de stat și consiliile de administrație

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a lansat acuzații grave privind...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine