Premierul Florin Cîțu a numit un nou șef al Poliției Române

Chestorul de poliție Benone Marian Matei a fost numit joi, printr-o decizie a premierului Florin Cîțu, la propunerea ministrului de interne Lucian Bode, la șefia Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Acesta va avea rang de secretar de stat.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Începând cu data de 13 mai a.c., Prim-ministrul României, domnul Florin Cîțu l-a numit, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, pe chestorul de poliție Benone-Marian Matei în funcția de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliției Române”, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), joi seară, într-un comunicat.
Confom MAI, Benone Marian Matei este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, activează în structurile Poliției Române din 1997, iar înainte de a fi numit în funcția de inspector general al IGPR el a îndeplinit funcția de director al Direcției Operațiuni Speciale, scrie HotNews.
„De asemenea, el deține o vastă experiență, pe parcursul carierei profesionale îndeplinind atât funcții de execuție, cât și funcții de conducere în cadrul structurilor Poliției Române”, mai spune MAI.
Între anii 1997 și 2005, Benone Matei a îndeplinit funcția de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și Corupției, între anii 2005 și 2012 – adjunct al șefului Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, între 2010 și 2015 – șef al Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, între 2015 și 2018 – director adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, iar din 2019 – director al Direcției Operațiuni Speciale.

Ultimele știri

Netanyahu face acuzații grave: „Vor să fure alegerile!” / Prezența la alegeri, la cel mai ridicat nivel din 1973 încoace

Netanyahu acuză opozanții arabi de fraudă electorală, în timp ce prezența la vot în Israel e cea mai mare din 1973.

Vești bune pentru românii care vor să se vaccineze antigripal. Când este estimată o nouă livrare și câte doze vor fi disponibile

Circa 500.000 de noi doze de vaccin antigripal sunt așteptate în România la jumătatea lunii noiembrie, anunță ANMDMR.

Kelemen Hunor crede că Guvernul rezistă până în 2028. „Acest joc nu se poate repeta la nesfârșit”

Kelemen Hunor crede că actualul Guvern va rămâne la putere până în 2028, pentru că fără AUR o moțiune de cenzură nu poate trece.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine