Șefia Camerei Deputaților după demisia lui Orban ar putea fi preluată de Florin Roman, pe care liberalii îl susțin pentru această funcție, a anunțat premierul Florin Cîțu, demis prin moțiune de cenzură.

„Decizia a fost că o să îl susţinem pentru interimar pe domnul vicepreşedinte Florin Roman. După aceea vom discuta şi vom vedea dacă şi cine o să fie persoana desemnată din partea noastră pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Vom avea o persoană, dar, deocamdată, avem o decizie pentru a-l susţine pe domnul Florin Roman ca preşedinte interimar”, a declarat Florin Cîţu miercuri, la sediul PNL, întrebat care este propunerea liberalilor pentru şefia Camerei Deputaţilor, relatează Digi24.

Întrebat dacă şi-ar dori ca el să preia şefia Senatului, Cîțu a precizat: „Deocamdată sunt premier interimar şi sunt foarte multe lucruri de rezolvat”.

Pe lângă discuţii politice, ştiţi foarte bine că aseară am adus 5.000 de doze pentru tratamentul COVID, vor mai veni doze din Germania, căutăm şi alte medicamente. Astăzi, au început să vină primii pacienţi la Spitalul Pipera, deci funcţionează primele 100 de paturi, sunt foarte multe probleme de rezolvat. România trece printr-o situaţie de criză. Nu aveam nevoie de această criză politică. Din păcate, cei care ne-au aruncat în această criză politică nu au încă o soluţie”, a mai spus Florin Cîţu.

Ludovic Orban a anunțat miercuri că și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El a spus că nu mai poate exercita această funcție atâta timp cât nu mai este președinte PNL și în timp ce „gruparea demolatoare cu sprijinul lui Iohannis este pregătită să calce în picioare democrația în România”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *