Soldații ruși au săpat tranșee în Pădurea Roșie, cea mai radioactivă zonă
Soldații ruși au săpat tranșee în Pădurea Roșie, cea mai radioactivă zonă

Soldații ruși au săpat tranșee în Pădurea Roșie, cea mai radioactivă zonă de lângă Cernobîl. Acestea se pot vedea din imaginile culese cu o dronă de forțele ucrainene.

Videoclipul a fost publicat de autoritățile ucrainene pe Telegram, pe pagina Energoatom, operatorul de stat al centralelor nucleare din Ucraina. În imagini se pot remarca, potrivit CNN, gropi libere și tranșee de fortificații militare abandonate într-o zonă cunoscută sub numele de Pădurea Roșie.

Zona este cunoscută ca fiind extrem de radioactivă, în apropierea Cernobîlului. Pădurea Roșie și-a primit numele atunci când zeci de kilometri pătrați de pini au devenit roșii, după ce au absorbit radiațiile de la explozia de la Cernobîl din 1986 – cel mai mare dezastru nuclear din lume.

Pădurea Roșie este considerată cea mai contaminată și periculoasă zonă din întreaga arie de excludere din orașul Cernobîl. Este interzis accesul persoanelor care nu lucrează în zonă sau care nu au un permis special.

Trupele ruse, iradiate în Pădurea Roșie

În cursul săptămânii trecute, Energatom a transmis că nu este clar ce face armata rusă în pădurea roșie și că este foarte posibil ca soldații să fi fost expuși la volum semnificativ de radiații în urma acțiunilor pe care le-au desfășurat într-un dintre cele mai periculoase zone de la Cernobîl.

Praful gros radioactiv ridicat de vehiculele grele rusești ar fi putut fi inhalat de trupe, care nu purtau echipament de protecție antiradiații, au spus lucrătorii fabricii.

Cernobîlul a căzut în mâinile trupelor ruse în prima săptămână de război din Ucraina. Joi, trupele ruse și-au anunțat intenția de a pleca și au predat controlul personalului ucrainean. Zona este acum din nou sub controlul autorităților ucrainene.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *