România își dorește consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării, inclusiv printr-o prezență permanentă, a transmis secretarul de stat Sorin Moldovan, șeful Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din Ministerul Apărării Naționale, în cadrul discuțiilor purtate la București cu delegația Congresului Statelor Unite condusă de Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate din Camera Reprezentanților.
Vizita delegației americane, desfășurată în perioada 28-31 august, are loc într-un moment important pentru relația de securitate dintre România și Statele Unite, în contextul reevaluării posturii militare americane în Europa și al preocupărilor privind securitatea Flancului Estic al NATO și a regiunii Mării Negre. Oficialii americani au programate la București întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului și ai sistemului național de apărare.
La sediul Ministerului Apărării Naționale, delegația Congresului SUA a fost primită sâmbătă de secretarul de stat Sorin Moldovan și de locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Dragoș Iacob. Discuțiile au vizat evoluțiile de securitate din regiune, rolul strategic al Mării Negre, consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA și dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării.
În cadrul întrevederii, Sorin Moldovan a subliniat importanța angajamentului american pentru securitatea Flancului Estic al NATO și necesitatea unei relații transatlantice puternice în actualul context regional.
„România rămâne un aliat de încredere al Statelor Unite și un contributor activ la securitatea Flancului Estic al NATO. Ne dorim consolidarea în continuare a posturii militare americane în România, inclusiv printr-o prezență permanentă, care ar reprezenta un element important pentru descurajare, apărare și stabilitatea regiunii Mării Negre”, a declarat secretarul de stat Sorin Moldovan.
Mesajul oficialului român vine în contextul procesului de revizuire a posturii militare americane în Europa. În cadrul discuțiilor cu delegația Congresului, Sorin Moldovan a precizat că România a răspuns solicitării Departamentului de Război al SUA și a transmis documentul privind această revizuire, reiterând poziția Bucureștiului în favoarea menținerii și consolidării prezenței americane în regiune.
Cooperarea militară dintre cele două state a reprezentat un alt punct important al agendei. Părțile au discutat despre extinderea colaborării în domeniul instruirii, dezvoltării capabilităților și educației militare, precum și despre noi oportunități de pregătire comună și de creștere a interoperabilității dintre forțele armate române și americane.
Discuțiile au depășit însă dimensiunea strict militară. Securitatea regională, cooperarea industrială și investițiile au fost abordate ca elemente complementare ale Parteneriatului Strategic, fiind subliniată importanța dezvoltării componentei economice și a investițiilor americane în România. La finalul întrevederii de la MApN, cele două părți au reconfirmat interesul pentru continuarea dialogului politic și militar și aprofundarea cooperării în domenii strategice comune.
Prezența americană pe Flancul Estic, pe agenda discuțiilor cu Oana Țoiu
Delegația americană a avut o întrevedere și cu ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. La sediul MAE, aceasta i-a primit pe Mike Rogers și Eric Sorensen, discuțiile vizând inclusiv procesul de evaluare a posturii forțelor SUA în cadrul NATO și menținerea unei prezențe americane solide în România și pe întregul Flanc Estic.
„Am avut o discuție productivă privind procesul de reevaluare a posturii SUA în cadrul NATO și angajamentele noastre comune pentru un parteneriat strategic solid și o prezență puternică a SUA în România și pe Flancul Estic; de asemenea, am discutat despre modalitățile de a dezvolta în continuare componenta de apărare și securitate a Parteneriatului Strategic româno-american, în sprijinul obiectivelor noastre comune de pace și prosperitate”, a transmis Țoiu, printr-un mesaj publicat pe X.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și incidentele provocate de incursiunile dronelor pe teritoriul României, precum și cooperarea dintre România și Statele Unite în industria de apărare. Potrivit mesajului transmis de șefa diplomației române, autoritățile de la București urmăresc dezvoltarea în continuare a capacităților de apărare și coordonarea acțiunilor cu Statele Unite și NATO.
Mai multe investiții și capacități de producție americane în România
Componenta economică a Parteneriatului Strategic a fost discutată separat în cadrul întâlnirii delegației americane cu ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Dialogul s-a concentrat asupra posibilității de a transforma relația bilaterală într-o cooperare economică și investițională mai amplă, prin proiecte concrete, investiții directe și dezvoltarea unor noi capacități de producție în România.
„Am discutat cu partenerii americani despre cum transformăm parteneriatul strategic solid dintre România și Statele Unite într-o relație economică și investițională mai puternică, cu mai multe proiecte concrete, investiții și capacități de producție dezvoltate în România. România are un rol strategic pe flancul estic al NATO, dar și în arhitectura economică a regiunii. Marea Neagră și Dunărea sunt coridoare importante pentru energie, transport și lanțurile de aprovizionare, iar această poziționare trebuie valorificată mai bine și din punct de vedere economic”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de ministrul român.
Printre domeniile avute în vedere pentru extinderea cooperării se numără tehnologia, producția industrială, infrastructura și lanțurile de aprovizionare, una dintre prioritățile anunțate de partea română fiind atragerea unui volum mai mare de capital american și dezvoltarea unor proiecte comune de producție și tehnologie.
Delegația condusă de Mike Rogers a avut, de asemenea, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Vizita de la București reunește astfel, pe aceeași agendă, principalele componente ale relației strategice dintre România și Statele Unite: apărare și securitate, prezența militară americană pe Flancul Estic, securitatea Mării Negre, cooperarea industrială și dezvoltarea legăturilor economice.
Vizita are loc pe fondul reevaluării de către Statele Unite a prezenței sale militare în Europa, proces urmărit îndeaproape la București. Mesajul transmis de partea română în întâlnirile de sâmbătă este unul de continuitate și consolidare a Parteneriatului Strategic, iar în zona de apărare Sorin Moldovan a formulat explicit obiectivul Bucureștiului: menținerea unei prezențe americane puternice și consolidarea acesteia, inclusiv printr-o prezență permanentă în România.
