miercuri, octombrie 7, 2026
25.5 C
București

Surse: Coaliția discută introducerea impozitării progresive din acest an. Ce se întâmplă cu pensiile românilor

Pensiile românilor, care ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie, vor fi majorate abia din septembrie, potrivit unor surse Antena 3 CNN. Totodată, în coaliție este analizată și introducerea impozitării progresive din acest an.

ACTUALIZARE. Indexarea pensiilor va fi unul dintre subiectele şedinţei liderilor coaliţiei de la ora 13,00, a precizat luni premierul Marcel Ciolacu.

„La ora 13,00 am o întâlnire cu copreşedinţii coaliţiei, cu cei trei vicepremieri, să discutăm bugetul pe anul 2025. Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea. 1 septembrie, ştim foarte bine, a fost data la care s-a pus în aplicare legea recalculării pensiilor”, a declarat Ciolacu la finalul unei şedinţe a conducerii PSD.

Întrebat despre impozitarea progresivă, el a spus: „O să discut, la ora 13,00, cu ministrul Finanţelor, cu cei doi vicepremieri. Sunt scenarii pe care ni le-a transmis Banca Mondială de vreo patru – cinci ani de zile”.

Pensiile ar putea crește din a doua parte a anului, de la 1 septembrie. Până atunci, Ministerul Finanțelor trebuie să găsească sursele de finanțare. În momentul de față sunt mai multe variante de lucru pe masa ministrului Finanțelor, Tanczos Barna, acestea vor fi prezentate în cadrul coaliției de guvernare dar și în discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu.

Se caută soluții pentru acoperirea acestei majorări, practic o indexare a pensiilor cu rata inflației, o indexare care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 ianuarie 2025, însă pentru care nu au fost bani la bugetul de stat.

Coaliția analizează introducerea impozitării progresive

De asemenea, potrivit surselor Antena 3 CNN, coaliția de guvernare analizează introducerea impozitării progresive pe venit anul acesta, din a doua parte a anului. Este vorba despre veniturile care depășesc un anumit plafon. Un exemplu folosit în interiorul coaliției este cel de 5.000 euro.

Totodată, coaliția discută ca impozitul pe venit, CASS și contribuția pentru sănătate, care acum sunt calculate diferit, să fie calculate împreună, ceea ce ar însemna în final și o creștere a impozitării pe salariu.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu pune condiții premierului desemnat. Dreapta se află la guvernare de șapte ani și nu a câștigat niciun ciclu electoral în România

Sorin Grindeanu anunță că PSD a primit mandat de negociere pentru a-l asculta pe premierul desemnat Luca Niculescu, fără voturi în alb.

DNA pune în mișcare acțiunea penală împotriva lui Mihai Chirica. Primarul Iașului e acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

DNA a pus în mișcare acțiunea penală împotriva primarului Iașului, Mihai Chirica, acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

George Simion: România nu va avea un guvern stabil fără anticipate. „Ei nu-l cunosc pe Nicușor Dan așa cum îl cunosc eu”

George Simion avertizează că fără alegeri anticipate România nu va avea un guvern stabil și ridică varianta suspendării lui Nicușor Dan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine