duminică, octombrie 4, 2026
18.9 C
București

Surse: Ludovic Orban va primi o funcție la Cotroceni, în Administrația Prezidențială

Fostul președinte al PNL, în prezent liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, va primi o funcție în Administrația Prezidențială, potrivit unor surse politice citate de A3CNN. Orban, care l-a sprijinit pe Nicușor Dan în alegerile prezidențiale, va fi numit în echipa președintelui.

La finalul lunii mai, Ludovic Orban spus că va ține cont de cererea președintelui României dacă acesta i-ar oferi o funcție de consilier prezidențial.

„Eu sunt un om politic şi sunt liberal. Eu vreau să fac politică liberală. Şi asta voi face. Sigur, acum dacă preşedintele îmi va cere ceva, probabil voi ţine cont de cerere şi dacă va fi ceva care să fiu eu convins că pot să o fac bine, o să o fac bine. Dar eu nu am cerut nimic. Susţinerea pentru Nicuşor Dan a fost, ca să zic aşa, aproape necondiţionată”, declara Ludovic Orban.

Relația dintre Ludovic Orban și Nicușor Dan este mai veche. Ludovic Orban l-a propus pe Nicușor Dan drept candidat la Primăria București la alegerile din 2020. La acel moment, Orban era președintele PNL.

Ultimele știri

Elena Udrea îi atacă pe foștii colegi de la PNL. „Pe ăștia vreți voi să îi menajez eu?”

Elena Udrea îi acuză pe foștii colegi din PNL că au sărit în apărarea lui Bolojan, deși nu au reacționat la arestarea sa din Costa Rica.

Atac dur la adresa lui Kovesi în presa maghiară. Jurnalistul o numește „una dintre cele mai josnice figuri”

Zsolt Bayer o numește pe Laura Codruța Kovesi „una dintre cele mai josnice figuri”, amintind dosarul DNA al primarului din Sfântu Gheorghe.

George Simion, posibil premier? Un politolog vede un acord secret între PSD și AUR

Radu Carp susține că George Simion ar fi singura propunere de premier care ar trece de Parlament, în contextul unei posibile înțelegeri PSD-AUR.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine