Susținătorii lui Călin Georgescu s-au urcat în copacii de la arestul central. Protest pentru Bogdan Peșchir

Protest în față arestului central din Capitală, unde câțiva susținători ai lui Călin Georgescu au venit să ceară eliberarea lui Bogdan Peșchir, finanțatorului lui Georgescu.

Unii dintre protestatarii au încercat să se urce în copacii din fața arestului. Un bărbat a reușit să se urce în copac și chiar să intre în curtea arestului central. Polițiștii și jandarmii încearcă să îi convingă pe aceștia să renunțe la astfel de demersuri, scrie A3CNN.

De asemenea, mai multe persoane s-au îmbrâncit cu polițiștii care încercau să împrejmuiască zonă, astfel încât să fie creat un perimetru de siguranță.

La arestul central a fost chemată și o autospecială a pompierilor.

Milionarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Acesta este acuzat că coruperea alegătorilor prin mijloace de comunicare electronică. Peșchir a dat aproape 1 milion de euro sub forma cadourilor pe TikTok sau sume transferate direct prin aplicația Revolut.

Ultimele știri

Netanyahu pierde teren în lupta pentru guvernare. Rivalul Gadi Eisenkot primește mandatul de la Herzog

Gadi Eisenkot a obținut susținerea a 67 de parlamentari și va primi mandatul de formare a guvernului, în detrimentul lui Netanyahu.

Ministerul de Interne britanic, acuzat că încalcă Brexitul. Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile din greșeală

Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile acordate după Brexit. Ministerul de Interne britanic este acum dat în judecată pentru asta.

Pensionarii află procentul indexării peste o lună. Niculescu nu garantează că taxele rămân neschimbate în 2027

Niculescu spune că procentul indexării pensiilor se va cunoaște odată cu bugetul. Manole vorbește despre o majorare de 7,3%.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine