Tarom va primi un ajutor de stat de 195 de milioane de lei, a decis Guvernul în ședința de joi. Compania aeriană ar rămâne, în caz contrar fără bani, începând din luna martie.
Banii vor fi virați de Trezorerie iar anunțul a fost făcut de Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului Ludovic Orban, arată Digi24. Acesta a vorbit despre „un ajutor de salvare”
„Acesta e primul pas, un ajutor de salvare, care poate se poate transforma într-un ajutor de restructurare, ca urmare a adoptării unui plan de restructurare de către companie, după notificarea Comisiei Europene şi aprobarea ajutorului respectiv de către CE.
Prin urmare, după aprobarea ajutorului de salvare, compania trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a spus șeful cancelarie prim-ministrului.
Tarom estimează pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2019, în condiţiile în care veniturile totale ale companiei de stat au fost de 1,51 miliarde lei, potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial. Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei.
În 2018, pierderile au fost de 182,77 milioane de lei. Compania aeriană naţională nu a mai înregistrat profit din anul 2007.
Potrivit Newsweek, în 2019 Ministerul Transporturilor și-a confirmat angajamentul său în susținerea procesului de restructurare a TAROM ce “vizează restructurarea operațională și de flotă pentru obținerea ajutorului de stat în viitorul apropiat” necesar achiziției de aeronave noi și continuarea activității.
Ministerul Transporturilor a acordat în 2018 și 2017 o mână de ajutor operatorului aerian și “a alocat sume de la bugetul statului pentru plata dobânzilor aferente contractelor de împrumut pentru achiziția de aeronave deținute de companie, respectiv suma de 2.517.160 lei în cursul anului 2018 și suma de 4.843.233 lei în cursul anului 2017”.