‘Taxa pe stâlp’ revine în România: Privații vor plăti dublu față de autoritățile locale

‘Taxa pe stâlp’ revine în România, după ce Ministerul Finanțelor a elaborat normele speciale pentru aplicare. Privații vor plăti dublu față de autoritățile locale.  Ministerul Finanțelor a terminat consultările cu industriile și a elaborat modalitatea concretă de aplicare a impozitului pe construcțiile speciale. După discuțiile din februarie și martie, a fost pregătită o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului fiscal.

„Prin ordonanța de urgență publicată astăzi în transparență, asigurăm încasări cel puțin la nivelul estimărilor inițiale de 1 miliard de lei în 2025, printr-o reglementare care ia în considerare atât necesitatea eficienței colectării, cât și feedbackul primit din partea sectoarelor economice. Companiile private au solicitat ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcțiilor, ci pe valoarea netă a acestora. Ținând cont de această propunere, am hotărât să aplicăm pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcțiilor speciale. Totodată, pe baza propunerilor administratorilor de infrastructură publică și a analizelor, am stabilit un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcțiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale, concesionate sau date în administrare, deoarece în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcțiilor”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministrul finanțelor

Proiectul de act normativ mai cuprinde măsuri ce vizează următoarele modificări ale prevederilor în domeniul impozitului pe construcții:

– clarificări cu privire la stabilirea bazei impozabile în cazul investițiilor efectuate de către contribuabili la construcțiile utilizate în baza unor contracte de administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere/locație de gestiune/asociere în participațiune şi altele asemenea

– stabilirea unor reguli de calcul, de declarare și de plată a impozitului în cazul contribuabililor care au an fiscal modificat, pentru cei care încetează să existe sau pentru contribuabilii nou-înființați în cursul anului

– stabilirea sferei de aplicare a impozitului în sensul aplicării acestuia doar pentru construcțiile situate pe teritoriul României.

Ultimele știri

Buletinul vechi, valabil și pentru călătorii. Termenul-limită până la care mai poate fi folosit în UE

Vechea carte de identitate, model 1997, mai poate fi folosită pentru călătorii în UE și Schengen doar până pe 3 august 2031.

Bomba cu ceas plasată de Ilie Bolojan sub scaunul Guvernului Niculescu. Plăți restante în valoare de 35 de miliarde de lei

Guvernul Niculescu a moștenit de la Bolojan angajamente de plată neonorate de 35 de miliarde de lei, arată diferența dintre raportarea cash și cea ESA.

George Simion acuză presiuni asupra suveraniștilor. „S-au pus pe noi, unul după altul. Să nu deznădăjduiți”

George Simion spune că suveraniștii sunt „luați la țintă” pe rând, după dosarele lui Georgescu și Tanasă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine