teodorovici 1

Eugen Teodorovici îl ironizează pe Ludovic Orban. Acesta citează o replică faimoasă din filmul românesc Nea Mărin miliardar. „Bă Gogule, bă! Bagă-ți mințile în cap, auzi? Și mai lasă beutura!”.

Teodorovici îl ironizează pe premier și nu uită de fotografia din cabinetul lui Orban, publicată chiar de ziua acestuia. „Ar zice și astăzi Nea Mărin (Nea Mărin miliardar), după ce Orban și câțiva bandiți au aruncat cu miliardele în stânga și în dreapta fără să știm pe ce și de ce, iar acum stau cu prazul în mână și se vaită că nu au bani pentru alocații și pensii, deși au legi în vigoare (votate de toată floarea penelistă și promulgate de ditamai președintele statului) care i-ar fi obligat să îi prindă în buget.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Senatorul PSD aduce în vedere și programele IMM Invest și Prima Casă. „Mai merg pe la sindrofii, auzi, și se laudă la televizor că îi aleargă investitorii prin sediul PNL ori că stă economia să se reverse peste țară și gâfâie toată să țină pasul cu viziunea și energia guvernamentală și cu planul de reformă … fără griji și fără bani. Și că, vezi tu, grație digitalizării, s-au transformat cozile de la ghișee în cozile de click-uri la ANAF, că băncile radiază de succesul IMMInvest și că programul Prima Casă, preschimbat în Casă „scumpă” casă, va relansa și „ridica” piața imobiliară, evident în interesul celor care construiesc, nu al celor pentru care se construiește!”, adaugă acesta.

Senatorul spune că economia este o problemă mai mare decât coronavirus. „Dar e bine, fraților, e bine! Cât masca ne protejează de virusul medical, să nu ne facem griji pentru virusul economico-social”, încheie Teodorovici.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *