teodorovici

Eugen Orlando Teodorovici afirmă că noul președinte PSD s-a făcut preș. Senatorul face declarații după ce moțiunea de cenzură înaintată de PSD nu a fost dezbătută datorită numărului mic de parlamentari prezenți.

„Noul președinte al PSD s-a făcut “PREȘ”! După ce tocmai se cocoțase cu ”avânt muncitoresc” în funcția de președinte al PSD reforma, chiar călcând în picioare ”legea” fundamentală a partidului – Statutul PSD (dar pentru care vom aștepta decizia instanței, cum este firesc!), lui Marcel Ciolacu i s-au înmuiat genunchii la primul examen politic al său și al noii ”conduceri” a PSD reformat, înșirată pe o întreagă pagină. Echipa de “hârtie” și-a arătat din start limita de incompetență care cerea măcar trecerea unei moțiuni de cenzură împotriva celui mai toxic și josnic guvern și s-a făcut „PREȘ” în fața lui Iohannis & Orban!”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Teodorovici spune că Ciolacu nu a reușit să convingă parlamentarii să vină în sală. „NU au reușit nici măcar să convingă parlamentarii să vină în sală! NU au reușit să asigure cvorumul necesar! Bine că au reușit să-i aducă la ”congresul” în care au fost ”aleși”… Acolo au reușit pentru că chiar și-au dorit!”, adaugă acesta.

El trage un semnal de alarmă pentru colegii lui de partid. „“Onorabilul” președinte social-democrat, supranumit și “negociatorul” (apropo, și despre Orban se spune că este un excelent negociator, dar măcar, la el chiar se vede!) a trecut prin chinurile moțiunii, de la avem foarte multe voturi, ”cel puțin 250”, avem suficiente voturi, mai avem susținere …”pe muchie”, până la umilința lui „fără cvorum”! Halal negociator! PSD trezește-te, până nu devii ISTORIE!”, încheie Teodorovici.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *