miercuri, august 12, 2026
23.3 C
București

Când vor ajunge din nou testele de salivă în școli, spune ministrul Sorin Cîmpeanu

Testele de salivă vor ajunge în școli în cel mult două-trei săptămâni, susține ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Acestea lipsesc pentru că una dintre firmele care a participat la licitațiile de achiziție a făcut contestație. Ministrul educației a precizat că a primit asigurări cu privire la intervalul de timp în care testele anticovid pentru elevi și profesori se vor regăsi din nou în instituțiile de învățământ.

Termenul în care testele de salivă se vor regăsi în școli a fost anunțat joi seară de ministrul Cîmpeanu, într-o emisiune B1TV.

Am fost asigurați că vom avea (teste de salivă) în maximum două-trei săptămâni. (…) Am înțeles că una din cele trei contestații pentru lotul 1 a fost deja retrasă astăzi, a renunțat la a mai face contestație”, a declarat ministrul.

În urmă cu câteva zile, Raed Arafat cataloga situația lotului 1 din procedura de achiziție a testelor de salivă drept „un joc al contestațiilor”.

Dacă nu ni se dă dreptate (la CNSC), înseamnă că au fost lucruri care s-au făcut numai ca să întârzie, sau poate că cineva spune, `lasă că mai întârziem un pic până ne vine marfa`, sau așa ceva, deci există multe chestii. Nu stăm aici să căutăm de ce fiecare a depus, n-am citit reclamațiile, nu ne ocupăm noi direct de această licitație. Cum am zis, licitația se face la nivelul Oficiului Național de Achiziții Centralizate și la acest moment contestarea se așteaptă rezultatul ei la CNSC. Dacă CNSC se pronunță într-un anumit fel și nu forțează la reevaluare, și spune că putem merge mai departe, nu așteptăm rezultatul de la următoarea instanță. Chiar dacă vor merge la Curtea de Apel, noi semnăm, pentru că legea ne permite”, declara șeful DSU.

Ultimele știri

Sebastian Burduja critică diferențele de investiții în energie între România și Bulgaria. Soluții pentru crizele energetice.

Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, a comparat investițiile...

Editorial dur despre democrația din România în Newsweek. SUA, îndemnate să intervină în favoarea lui Călin Georgescu

Un editorial din Newsweek avertizează asupra implicațiilor anulării alegerilor...

Încercări de compromis în criza politică. Kelemen Hunor îl vrea pe Siegfried Mureșan premier

Kelemen Hunor, liderul UDMR, afirmă că a propus soluții...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine