marți, septembrie 22, 2026
13.1 C
București

Trafic de coșmar. Tramvaiul 41, suspendat

Trafic de coșmar. Tramvaiul 41, suspendat
Urmează o săptămână cu trafic de coșmar pe ruta tramvaiului 41, care este una dintre cele mai aglomerate din București.
Acesta va fi suspendat timp de o săptămână, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2022. Și asta din cauză că vor fi efectuate lucrări la intersecția Străzii Brașov cu Drumul Taberei, din sectorul 6.
„Lucrările din intersecția Brașov cu Drumul Taberei se vor termina pe zona de carosabil, pe 30 septembrie. Constructorul ne-a anunțat că muncitorii lucrează acum la ultima bucată, cea din mijlocul intersecției. Vor urma însă lucrări la calea de rulare a liniei lui 41. Astfel că, din 30 septembrie, ora 21.00, până pe 6 octombrie, ora 4.00, circulația tramvaielor va fi întreruptă, potrivit acordului dat de STB, a transmis Primăria sectorului 6.
Pe strada Brașov, Metrorex va lucra pentru a readuce linia de tramvai pe vechiul traseu. Astfel, călătorii vor face legătura între stația de metrou și cea a STB.
„Metrorex face cunoscut publicului călător că, în perioada 30.09.2022, ora 21:00 – 06.10.2022, ora 04:00 va realiza ultima etapă de amenajare a intersecției străzii Brașov cu Bd. Drumul Taberei, prin executarea lucrărilor de readucere pe traseul definitiv al liniei de tramvai nr.41. (…) Finalizarea lucrarilor in aceasta intersectie va realiza un important nod intermodal de transport prin crearea legaturii directe dintre metrou si transportul de suprafata precum si un acces mai facil la zonele de interes adiacente”, arată un comunicat al Metrorex.
În această săptămână va fi înfiinţată linia de navetă 641 ca alternativă pentru călători, a anunţat, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Linia navetă de autobuz 641 va funcţiona între “Piaţa Presei” şi “Ghencea”, pe Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov şi Bd. Ghencea.

Ultimele știri

Criza locuințelor lovește Europa. Explozia prețurilor, cel mai scump în ultimii 15 ani la chirii și achiziții

Prețurile locuințelor au crescut cu 60% în 15 ani în Europa, iar tinerii sunt cei mai afectați de această criză.

Kelemen Hunor îl contrazice pe Siegfried Mureșan. „Nu poți să spui că PSD nu este pro-european”

Kelemen Hunor spune că Mureșan greșește când pune la îndoială caracterul pro-european al PSD, în plină criză a învestiturii Guvernului.

UE renunță la sistemele vamale naționale. Structurile puse în loc, treptat

UE renunță treptat la sistemele vamale naționale. O nouă autoritate, cu sediul la Lille, și o platformă europeană de date le vor lua locul.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine