Traian Băsescu prevestește epidemie de coronavirus: „Să ferească”
Traian Băsescu prevestește epidemie de coronavirus: „Să ferească”

Traian Băsescu consideră că vom avea o epidemie de coronavirus și singura soluție pentru a limita răspândirea virusului este închiderea școlilor. Fostul președinte al României ar fi cerut public acest lucru dacă mai era în funcție, a spus Băsescu.

Epidemie de cornavirus va fi în România, pentru că țara noastră este legată de italia prin numărul mare de români care locuiesc și muncesc acolo, a explicat Traian Băsescu.

„După părerea mea, România are puține șanse să nu se confrunte cu o epidemie. Deocamdată sunt cazuri izolate, dar va evolua spre o epidemie. M-aș bucura să nu am dreptate!

Se vorbește de școli, păi dacă era decizia la mine închideam toate școlile și universitățile. Să stai și să aștepți până când se îmbolnăvește primul copil, atunci poți să fi convins că vor mai fi și alte cazuri.

Am văzut că s-au interzis întrunirile de peste 1000 de oameni. Eu vă zic că ar trebui să fie interzise întâlnirile în grup, pentru că acest virus se poate răspândi” a spus fostul președinte al României la B1TV, potrivit Stiri pe Surse.

La o evoluție explozivă a îmbolnăvirilor sistemul sanitar românesc nu face față, a precizat fostul președinte al țării.

„Să ferească Dumnezeu să avem câteva sute de cazuri pe zi, că o să vedeți atunci cât de nepregătit este sistemul românesc. Văd că se tot anunță, că s-a mai făcut o secție, că s-a mai pregătit alta, dar să nu-mi spuneți mie dacă spitalele din România pot ține la reanimare câteva sute de bolnavi pe zi”, a adăugat Băsescu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *