TVA zero pentru alimentele de bază este noua măsură antiinflație
TVA zero pentru alimentele de bază este noua măsură antiinflație

TVA zero pentru alimentele de bază este noua măsură gândită de guvern pentru stoparea inflației. Măsura a fost deja aplicată cu succes în Polonia, în condițiile în care în România TVA-ul este redus la 9% pentru alimentele de bază.

Carnea, uleiul, făina, laptele și ouăle ar urma să se numere printre produsele alimentare vizate de proiectul Guvernului, însă este nevoie de încuviințarea Comisiei Europene, informează Antena 3.

În prezent, cota TVA pentru alimentele de bază în România este de 9%.

În Polonia, guvernanții au decis ca TVA-ul să fie 0% la mâncare și gaze. De asemenea, TVA-ul a fost redus de la 23% la 8%. În plus, au fost stabilite scăderi ale taxelor la încălzire și electricitate.

TVA zero la alimentele primare. Guvernele conservatoare din Polonia și Ungaria au intervenit pentru a pondera prețurile.

Creșterea accelerată a prețurilor la energie a lovit toată Europa, începând de anul trecut. Acest aspect a contribuit la creșterea inflației anuale, până la 8,6% în Polonia, la finalul lui 2021, care este cea mai mare valoare din ultimele două decenii.

„Programul este menit să lase cât mai mulți bani în portofelele polonezilor”, a declarat Mateusz Morawiecki într-o conferință de presă la implementarea măsurii TVA zero.

De asemenea, măsuri asemănătoare a anunțat și liderul Guvernului de la Budapesta, Viktor Orban.

„Am decis să intervenim asupra prețurilor a șase produse”, a declarat Viktor Orban într-o postare pe Facebook.

Practic, se influențează prețurile la zahăr, făină de grâu, uleiul de floarea-soarelui, mușchiul de porc, pieptul de pui și lapte, a transmis premierul Orban. Mai precis, liderul executivului maghiar a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la produsele alimentare menționate până la nivelul din 15 octombrie 2021.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *