Vladimir Putin pretinde că ucrainenii nu vor să negocieze pacea: „bunăvoința noastră este cunoscută”

Ucrainenii refuză negocierile de pace, pretinde Vladimir Putin, care afirmă că poziția lui cu privire la acest aspect rămâne „neschimbată”. „Cum putem discuta acum despre posibile acorduri dacă partea (ucraineană – n.r.) nici măcar nu este dispusă să discute cu noi?” s-a întrebat retoric președintele Rusiei.

Vladimir Putin a făcut aceste afirmații într-o conferință de presă după discuțiile trilaterale de la Soci ale liderilor Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei, potrivit agenției Interfax, preluată de B1Tv.

Vom aștepta, poate se vor îndeplini unele condiții necesare, iar bunăvoința noastră este cunoscută – nu este supusă niciunei schimbări și îndoieli”, a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin a adăugat că „pentru a începe oferta de negocieri, este necesar ca acestea să aibă loc, dar nu este întotdeauna recomandabil să-ți pui poziția de negociere pe masă în avans, pentru a-ți atinge obiectivele naționale”.

Uneori trebuie făcut în ultimul moment, fie prin formularea unor cereri pe care diplomații le numesc „exigente”(..) apoi să ne îndreptăm treptat spre un numitor comun care să satisfacă ambele părți” a declarat Putin.

Dar, pentru a ajunge la acorduri, trebuie să ne așezăm la masa negocierilor și să negociem. Am avut un acord la Istanbul, ei l-au luat și apoi au aruncat totul la coș. Iar acum și-au interzis singuri să vorbească cu noi despre orice”, a mai zis Putin.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine