george simion mancare ramasa

Nunta liderului AUR, George Simion, cu Ilinca Munteanu, s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, petrecerea câmpenească din comuna Măciuca (Vâlcea) stârnind în continuare numeroase reacții

Având un număr uriaș de invitați, George Simion a adunat din donațiile participanților aproximativ 500.000 de euro. Printre cadouri s-au numărat și cele două tone de brânză primite de Simion de la Gigi Becali. Evident, în urma evenimentului a rămas mâncare în calitate considerabilă, iar politicianul a făcut precizări în acest sens, subliniind că a direcționat ”resturile” către centre de copii și azile de bătrâni, potrivit Ziare.com.

„Suntem într-un tir frigorific unde avem mâncarea care a rămas după nunta de sâmbătă. Ne-a mai rămas ceapă, morcovi, cartofi, mai avem jumătate de tonă de cartofi. Mai avem mici, carne de pui, muştar şi multe alte alimente.

Mâine dimineaţă, le ducem pe toate la centre de copii şi azile de bătrâni, din Vâlcea şi din judeţele limitrofe. Avem voluntari pregătiţi. Uite, avem şi brânză de la nea Gigi, ne-au mai rămas 600 de kilograme. Vor ajunge acolo unde le e locul, la români”, a declarat George Simion, într-un material filmat, postat pe pagina sa de Facebook.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *