Facturile Hidroelectrica nu vor veni în teanc, astfel că oamenii vor avea posibilitatea să le achite pe rând, și chiar în rate, a declarat directorul instituției, Bogdan Badea. În condițiile în care a fost un val de consumatori care a trecut la furnizorul de stat cu cele mai mici prețuri de pe piață, a existat o suspendare pe mai multe luni ale facturării consumului, acum fiind emise facturile corespondente lunilor mai-iunie 2022. În prezent, numărul cererilor de transfer ale locuințelor cetățenilor către Hidroelectrica s-a înjumătățit, spune directorul, datorită reglementărilor Guvernului, astfel că lucrurile ar trebuie să reintre în normal.

Directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, dă asigurări că clienții casnici vor putea să achite la termen facturile care sunt emise de două ori la lună.

Pentru a nu crea o presiune foarte mare pe clienți, trimițând mai multe facturi o dată, am stabilit o anumită periodicitate, astfel încât aceste facturi să vină în mod regulat către clienții casnici și ei să poată și achita.

Dintr-o altă perspectivă, având în vedere prețurile competitive pe care Hidroelectrica le are, ar trebui să fie cele mai mici din piață”, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, citat de B1TV.

Referitor la întârzierea facturilor, Bogdan Badea a recunoscut că românii nu se mai înghesuie să treacă la Hidroelectrica, precizând totodată că românii nu se vor trezi cu teancuri de 9-10 facturi.

Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie şi am luat decizia ca totuși facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj.

Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor”, a declarat Bogdan Badea, la Antena 3.

Odată cu introducerea sistemului de reglementare de la 1 ianuarie, presiunea a scăzut puțin pe Hidroelectrica, în sensul în care acum avem 2-3.000 de cereri de contractare. Nu mai avem 5-6-7.000 de cereri de contractare într-o zi”, a mai spus directorul Hidroelectrica.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *