marți, mai 26, 2026
20.6 C
București

Ce spune Virgil Popescu despre o pană de curent majoră în România: „A fost un exercițiu…”

Un blackout este puțin probabil să aibă loc în România, spune ministrul energiei, Virgil Popescu. „Există proceduri pentru fiecare situație” spune demnitarul, care nu crede că o criză energetică se poate transforma într-o uriașă pană de curent care să afecteze regiuni sau chiar țări întregi.

Discuțiile despre blackout, a explicat el, au pornit de la un scenariu al Ministerului Apărării din Austria. De la situația din Austria a pornit un lanț întreg de zvonuri care, însă, nu sunt adevărate, spune Virgil Popescu.

Virgil Popescu a încercat să explice dacă criza energetică ar putea duce la un blackout, în România. „Nu cred că avem această problemă. A fost un exerciţiu în Austria de apărare civilă, făcut de Ministerul Apărării, şi de acolo a plecat că ar putea fi o problemă. Nu mă aştept” a declarat Popescu joi seară, la Antena 3.

„Refuz să iau în calcul un scenariu de blackout. Sunt scenarii, worst-case scenario, există Regulamentul European de Siguranţă, deci sunt proceduri pentru absolut orice situaţie”, a mai spus el.

Pe de altă parte, Virgil Popescu a dat apoi asigurări că în România rezervele de gaze sunt „în parametri normali”.

Recent, ministrul Energiei a declarat că trebuie construite noi unități de producere a energiei electrice, altfel va exista o fluctuație a prețului.

De 10 ani de zile nu s-a mai dat drumul la unități noi de producere a energiei electrice. Până când nu vom avea unităţi noi de producere a energiei electrice vom avea această fluctuaţie a preţului, pe piaţă. Asta este prioritatea numărul unu. Vom da drumul în martie la call-urile de proiecte pentru capacităţi noi de producere”, a declarat Popescu.

Acesta a mai anunțat că va solicita ANPC să verifice modul cum furnizorii au aplicat plafonarea și compensarea facturilor la energie.

Ultimele știri

Reforma salarizării publice: plafonări și premii pentru performanță. „Dispar sporurile de praf și de antenă”

Noua lege a salarizării unitare aduce modificări majore în...

Noua lege a salarizării unice aduce schimbări radicale. Salariile din sectorul public vor fi calculate diferit

Reforma salarizării unice în sectorul bugetar, parte din PNRR,...

Nicușor Dan ar câștiga un referendum pentru demitere. Sondajul INSCOP arată susținerea românilor

Un sondaj realizat de INSCOP la începutul lunii mai...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine