Un general american va răspunde de războiul din Ucraina iar implicarea SUA va primi numele unei operațiuni, la fel ca intervențiile militare de până acum ale Statelor Unite î Afganistan ori Irak. Toate acestea au o însemnătate mai mult decât simbolică.
Generalul american va coordona ajutoarelor militare acordate Ucrainei și eforturilor pentru instruirea militarilor ucraineni, spun surse de la Washington, potrivit The Wall Street Journal, citat de HotNews și B1TV.ro.
Operațiunea de asistare a Ucrainei va primi și un nume oficial, așa cum s-a întâmplat și cu misiunea din Irak, „Operation Iraqi Freedom”, și cele din Afganistan, „Operation Enduring Freedom” și „Operation Freedom`s Santinel”.
Stabilirea unui nume oficial are implicații semnificative, deoarece reflectă un angajament pe termen lung, fonduri dedicate și posibilitatea unor plăți speciale, dar și decorații pentru militarii care participă la misiune, arată sursele citate.
Se crede că generalul ales va fi unul de două sau trei stele, iar demersul implică la rândul său crearea unui comandament pentru coordonarea eforturilor.
Pentru a marca Ziua Independenței Ucrainei, sărbătorită anual pe 24 august, președintele american Joe Biden a anunțat un pachet de asistență de securitate de circa 3 miliarde de dolari, cel mai mare pachet pe care îl oferă Kievului de la începutul invaziei ruse.
Al 46-lea președinte al Statelor Unite spunea că pachetul „va permite Ucrainei să dobândească sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de artilerie și muniții, contra-sisteme aeriene nepilotate și radare, pentru a se asigura că poate continua să se apere pe termen lung”.
Volodimir Zelenski, i-a mulțumit pentru sprijin și în convorbirea pe care au avut-o joi, când, spune liderul de la Kiev, cei doi au discutat despre „următorii pași ai Ucrainei pe calea noastră spre victorie” în războiul cu Rusia.