marți, aprilie 21, 2026
8.1 C
București

Senatorul rus care și-a numit fiica „trădătoare” după ce a fugit din țară și a condamnat invazia rusă

Un senator rus și-a numit fiica „trădătoare”, după ce aceasta a îndrăznit să se ridice împotriva regimului lui Putin, a fugit din Rusia și a denunțat invazia din Ucraina.

După ce a aflat că fiica sa a fugit din Rusia și a denunțat invazia din Ucraina, un senator rus nu a ezitat să o numască pe aceasta „trădătoare”.

Okrug Eduard Isakov a spus că fiica sa în vârstă de 25 de ani, „şi-a vândut tatăl, familia, patria mamă şi a părăsit Rusia”, relatează The Insider, citat de B1TV.

„Este greu să îţi găseşti cuvintele atunci când fiica ta se dovedeşte a fi o trădătoare”, a notat senatorul pe Telegram.

După mai multe declarații publice ale Dianei Isakova, senatorul rus și-a nuanțat declarațiile:

„În ceea ce privește titlurile din media potrivit cărora că m-aș fi „lepădat” de fiica mea, nu am spus astfel de cuvinte. Eu și fiica mea avem un conflict, dezacorduri grave. Am rugat-o să plece din casa mea, să meargă la muncă și, în sfârșit, să se maturizeze. Nu înseamnă că am renunțat la ea. Diana este suficient de mare pentru a începe să se îngrijească de ea însăși, mai ales că, după cum susține ea, nu a reușit să comunice cu mine. Acum ea a părăsit țara și spune cu voce tare intoxiacțiile mass-media străine”, a spus senatorul.

Între timp, americanii au informații că rușii pregătesc atacuri asupra infrastructurii civile şi instalaţiilor guvernamentale din Ucraina. „Suntem îngrijoraţi”, a admis un oficial al SUA.

Avem date că Rusia îşi intensifică eforturile pentru a lansa atacuri împotriva infrastructurii civile şi instalaţiilor guvernamentale ucrainene în zilele următoare. Având în vedere istoricul Rusiei în relaţia cu Ucraina, suntem îngrijoraţi de ameninţarea continuă pe care o reprezintă atacurile rușilor asupra civililor și infrastructurii civile din Ucraina”, a declarat oficialul american, potrivit Reuters.

Ultimele știri

Nicolae Bănicioiu și soția sa au devenit părinți de tripleți. Record medical la Spitalul Filantropia

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și soția sa,...

Ion Cristoiu: Nicușor Dan ar putea să desemneze pe oricine premier, chiar și pe Mirabela Grădinaru

Ion Cristoiu a discutat despre criza politică și ce...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine