Un tratament inovator a fost descoperit ca fiind foarte eficient împotriva coronavirusului, însă acesta are prețul său: între 1.000 și 2.000 de lire sterline. Salvează însă vieți și ar putea ajuta decisiv unul din trei pacienți cu forme grave ale coronavirusului.
Este un tratament inovator care constă într-o perfuzie intravenoasă cu anticorpi pentru neutralizarea virusului, experții spun că ar salva 6 vieți la fiecare 100 de pacienți tratați.
Însă acest tratament inovator poate fi administrat persoanelor care nu au anticorpi proprii pentru a combate virusul, relatează BBC și Digi24.
Kimberley Featherstone, de 37 de ani, care a primit tratamentul în timpul procesului de testare, a declarat: „Mă simt foarte norocoasă că am putut primi acest tratament inovator. Sunt fericită că participând la studiu am jucat un rol în a afla că acest tratament are succes.”
Tratamentul cu anticorpi monoclonali, realizat de Regeneron, oprește infectarea celulelor cu acest virus și reproducerea lui.
În urma studiului, care a inclus aproape 10.000 de pacienți dintr-un spital britanic, s-a constatat că a redus semnificativ:
-riscul de deces
-durata spitalizării la o medie de patru zile
-probabilitatea de a avea nevoie de un ventilator
Sir Martin Landray, cercetător principal, a spus: „Administrând pacienților această combinație de doi anticorpi printr-o perfuzie intravenoasă, de fapt, le reducem riscurile de a muri cu o cincime.”
Tratamentul a fost administrat în completarea medicamentului antiinflamator steroid cu dexametazonă, care în sine reduce riscul de deces cu până la o treime pentru pacienții în stare gravă.
Sir Peter Horby, celălalt cercetător principal, a spus că a existat o mare incertitudine legată de terapiile cu anticorpi, dacă au fost abordarea corectă, pentru că alte studii nu au descoperit că ar avea vreun beneficiu.
Utilizarea plasmei sanguine de la pacienții recuperați – care conține anticorpi ce ar trebui să recunoască și să lupte împotriva virusului – nu s-a dovedit eficientă ca terapie anti-Covid, spre exemplu.
Dar tratamentul cu anticorpi utilizat în procesul de recuperare conține doze mari din doi anticorpi specifici, realizați în laborator. Peter Horby a declarat: „Este minunat să aflăm că există un răspuns în cazurile cele mai grave”.