Vaccinarea copiilor de peste 12 ani în România va fi demarată imediat ce vaccinul Pfizer va primi aprobare din partea Comisiei Europene. Este însă o variantă pentru copii și adolescenți a vaccinului.
România este pregătită să înceapă vaccinarea adolescenților de peste 12 ani, a precizat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV
Valeriu Gheorghiță a precizat că activitatea de vaccinare nu se face obligatoriu la pediatru, ci se face de ani de zile la medicul de familie.
În cazul vaccinării copiilor cu vârste de peste 12 ani, consimțământul îl va da părintele sau aparținătorul, relatează Digi24.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, activitatea se va desfășura obișnuit, ca și până acum.
„Sunt detalii organizatorice pe care le vom stabili cu pediatri, vom vedea dacă este necesar să asigurăm alte resurse în cabinete. Nu anticipez că va fi nevoie să modificăm schema de personal pentru grupa de vârstă 12-15 ani”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Canada a autorizat deja utilizarea vaccinului anti-Covid Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, fiind prima țară din lume care a făcut acest lucru pentru această categorie de vârstă, scrie BBC.
Autoritatea SUA pentru Medicamente și Agenția Europeană pentru Medicamente verifică dacă pot autoriza vaccinarea pentru persoanele mai tinere, deciziile fiind așteptate în curând.
Pfizer este unul dintre producătorii de vaccinuri care testează vaccinurile anti-Covid pe copii. Scopul vaccinării acestora – în special a copiilor mai mari – ar fi să mențină școlile deschise, să reducă răspândirea coronavirusului în comunitate și să protejeze copiii vulnerabili.
Moderna și Johnson & Johnson își testează în prezent vaccinurile pentru categoria de vârstă între 12 și 18 ani, iar concluziile Moderna sunt așteptate în curând.
Moderna și Pfizer își testează, de asemenea, vaccinurile și pentru copiii mai mici, cu vârsta cuprinsă între șase luni și 11 ani.