Vaccinul ARN mesager este sigur și nu afectează în niciun fel ADN-ul uman. Vaccinul anti-COVID de la Pfizer-BioNTech utilizează această tehnică, nouă în industria vaccinurilor. Un medic român din Suedia a realizat un videoclip pentru a demonstra populației că vaccinarea cu un asemenea produs este sigură.

Laura Ghibu Ventimiglia, un medic român stabilit în Suedia, a realizat un clip video în care explică modul de funcționare al vaccinului anti-COVID și al mesagerului ARN.

Laura Ghibu Ventimiglia s-a folosit de explicații simple și de ilustrațiile realizate de Astrid Ghibu Ventimiglia și a realizat un clip de 6 minute, care le povestește oamenilor cum funcționează vaccinul anti-COVID, realizat prin tehnica ARN mesager.

Campaniile naționale de vaccinare anti-COVID au început în aproape toată lumea, iar tehnica ARN mesager este unul dintre subiectele care a stârnit atât subiect de fake news, cât și o mulțime de curiozități. Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat, săptămâna trecută în platoul B1 TV, faptul că ARN-ul mesager nu schimbă cu nimic ADN-ul organismului uman, acesta fiind unul dintre miturile întâlnite în mediul online.

Am cunoștință de toate aceste dezinformări și aș vrea să demonstrăm dacă mai este cazul acest aspect legat de modificarea ADN-ului uman. În niciun caz nu este vorba despre așa ceva. Aceste tipuri de vaccinuri, bazate pe ARN mesager, reprezintă ca o scrisoare pe care organismul o primește și prin care celula proprie a noastră învață să producă proteina de suprafața a virusului, acea proteină Spike, prin care virusul se lipește de celulele noastre.

Celula noastră, producând aceste proteine, organismul le recunoaște și dezvoltă anticorpi, iar atunci când ne vom întâlni și în mod natural, vom avea acest timp de răspuns imun protector, care va împiedica intrarea virusului și multiplicarea lui. Atunci nu vom face boala”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Sursa foto: Pexels

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *