Vaccinul COVID nu va fi obligatoriu, a spus Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. Persoanele sceptice vor căpăta încredere după ce vor fi vaccinați medicii și categoriile de risc, consideră medicul.

„Cu siguranță acest vaccin nu va fi obligatoriu. Sau aceste vaccinuri, că nu discutăm de unul singur. Aceste vaccinuri sunt noi și, una este să discuți de vaccinul DTP, care este cunoscut de zeci de ani și se cunoaște foarte bine eficacitatea sa, eventualitatea unor reacții adverse. Și altceva e să discuți despre un produs nou, despre care lumea nu știe nimic și care a trecut doar prin niște studii clinice. Încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă”, a declarat Rafila joi seară la Antena3.

Specialistul a mai subliniat și faptul că studiile făcute de OMS arată că jumătate din populația României ar vrea să se vaccineze anti-COVID-19, însă proporția va crește odată ce serul își va dovedi eficiența.

„Acceptabilitatea pentru acest vaccin este de 50% din populație. Important este că, prin vaccinarea medicilor, a categoriilor la risc, încrederea în vaccin să crească. Dar aceasta e condiționată de o foarte bună campanie de informare a populației, care trebuie să fie sinceră, trebuie să fie transparentă, trebuie să fie profesionist făcută. Dacă oamenii văd că aceia care au primit vaccinul nu au avut probleme, nu au efecte adverse, devin protejați în fața bolii, cu siguranță vor avea și ei încredere să se vaccineze”, a mai spus Rafila, care candidează în Parlament din partea PSD.

Vaccinul COVID ar putea fi disponibil pentru toți românii, în vara anului următor, a spus președintele Klaus Iohannis. Ar putea fi disponibil în primul trimestru al lui 2021, a precizat joi președintele României.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *