vineri, septembrie 25, 2026
14.4 C
București

Vasile Dîncu confirmă o întânire cu președintele Iohannis: Este șeful armatei, ne-a întins o mână de ajutor pentru a lucra mai eficient

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a confirmat, vineri seara, la Digi24, că a discutat zilele acestea cu președintele Klaus Iohannis, alături de alți miniștri, și a spus că șeful statului a vrut să știe, în calitate de comandant suprem al Armatei, care sunt riscurile în actualul context geostrategic, ce priorități există, ce reforme sunt de făcut în zona militară și dacă bugetul este echilibrat.

În ultimele zile, președintele Klaus Iohannis a avut întâlniri cu mai mulți miniștri și cu premierul Nicolae Ciucă, potrivit surselor Digi24.ro.

„Da, am avut o întâlnire, în sensul acesta, în care m-am mai întâlnit și în alte situații cu președintele României. Preşedintele României este şeful Armatei, până la urmă, este comandantul suprem al Armatei. (…) Am discutat cu preşedintele României priorităţile pe care le avem noi pentru acest an, riscurile care există, modul în care reuşim să ne integrăm în buget şi să facem un buget echilibrat pentru ca să avem şi înzestrare şi să folosim şi pentru creşterea infrastructurii din zona sistemului de apărare, despre reformele pe care vrem să le facem în zona militară şi în zona civilă, despre modul în care ne organizăm ministerul în acest moment”, a declarat, vineri seara, la Digi24, ministrul apărării, Vasile Dîncu.

„Principalul lucru pe care ni l-a spus preşedintele şi asta a spus-o la mai mulţi miniştri, care au fost acolo: cu ce ne poate ajuta din funcţia pe care o deţine şi în ce fel poate să ne sprijine pe noi ca să ne atingem obiectivele, inclusiv din PNNR, dar şi celelalte obiective. A fost un fel de mână de ajutor pe care ne-a întins-o, pentru ca să putem lucra împreună mai eficient”, a afirmat Vasile Dîncu.

La întâlnirile de la Cotroceni care au avut loc marți și miercuri au participat ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul energiei, Virgil Popescu, ministrul internelor, Lucian Bode, ministrul apărării, Vasile Dîncu, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ultimele știri

Reacția PNL după ce PSD i-a cerut lui S. Mureșan să-și depună mandatul: „Ce anume nu convine?”

PSD cere demisia lui Siegfried Mureșan. PNL răspunde prin Raluca Turcan, care întreabă ce nu convine din programul de guvernare.

Elena Udrea reacționează la sărutul prezidențial de pe pista aeroportului. Ce a observat fosta șefă a Cancelariei lui Traian Băsescu

Elena Udrea a comentat gestul romantic al lui Nicușor Dan surprins pe aeroportul din New York alături de Mirabela Grădinaru.

Siegfried Mureșan își prezintă programul de guvernare. Cota unică rămâne, fără taxe noi în 2027

Siegfried Mureșan a prezentat liniile programului de guvernare: cota unică rămâne, fără taxe noi în 2027. Documentul ajunge la Parlament până vineri.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine