https www.gandul.ro wp content uploads 2022 04 646x404 3 1

Vladimir Putin, președintele Rusiei, va lansa un atac nuclear masiv asupra Vestului decât să accepte înfrângerea în Ucraina, susține unul dintre propagandiștii Moscovei, potrivit Daily Mail. 

Mass-media rusă consideră că totul se va sfârşi cu un război nuclear, fiind nemulţumită de faptul că occidentalii livrează armament Ucrainei pentru a-şi apăra teritoriul în urma invaziei ruse.

Într-o dezbatere TV, Olga Skabeeva, realizatoarea Rossia 1 supranumită „Păpuşa de oţel de la Putin TV“, a susținut:

Occidentul a declarat un război împotriva noastră. Ce mai aşteptăm? Va trebui să desfăşurăm o operaţiune specială de demilitarizare a NATO”, potrivit jurnaliștilor britanici de la Daily Mail.

„Ruşii vor merge în rai, în timp ce restul vor crăpa pur şi simplu”

Propagandistul Vladimir Soloviov este convins că ruşii vor merge în rai, în timp ce restul „vor crăpa pur şi simplu“, în vreme ce politologul Mihail Markelov este de părere că „reprezentanţii acestor patruzeci de ţări diferite sunt Hitlerul colectiv de astăzi“.

La rândul său, Margarita Simonian, de la canalul RT, crede că „totul se va sfârşi cu un atac nuclear, pentru mine, este mai probabil decât alt rezultat“.

Fie pierdem în Ucraina fie începe Al Treilea Război Mondial. Cred că Al Treilea Război Mondial e mai realist, știindu-ne pe noi, știind cum e liderul nostru”, a spus ea. „Cel mai incredibil sfârșit, că se va termina totul cu un atac nuclear, pare mai probabil pentru mine decât orice alt posibil rezultat. E îngrozitor, dar, pe de altă parte, asta e. Vom merge în Rai… Toți murim într-o bună zi”, a mai spus Margarita Simonyan.

Amenințările lui Vladimir Putin

Atât președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cât și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au recurs la amenințări în ultimele 48 de ore.

Dacă cineva decide să se amestece în evenimentele curente și să creeze amenință strategice inacceptabile pentru Rusia, atunci trebuie să știe că reacția noastră va fi cu viteza luminii. Avem toate instrumente pentru asta, instrumente cu care nimeni nu se poate lăuda. Și le vom folosi, dacă va fi nevoie”, a declarat, miercuri, liderul de la Kremlin.

Statele Unite și Marea Britanie au respins o astfel de retorică, însă frecvența tot mai mare a amenințărilor și eșecurile armatei ruse în Ucraina au stârnit temeri că o confruntare nucleară devine o posibilitate reală, iar asta înainte de terminarea ostilităților pe teritoriul ucrainean.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *