luni, august 3, 2026
30.3 C
București

Vlad Pascu și-a aflat pedeapsa după interviul cu protestatarul “Ceaușescu”

Vlad Pascu suportă consecințele faptului că i-a acordat, din închisoare, un interviu protestatarului Marian Moroșanu, cunoscut în spațiul public drept “Ceaușescu”.

Pascu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă pe perioada procesului în care este judecat pentru că a ucis doi tineri cu mașina în localitatea 2 mai, anul trecut, în timp ce conducea drogat.

“Comisia de disciplină a Penitenciarului Poarta Albă a decis să-i interzică lui Vlad Pascu vizitele pentru o perioadă de trei luni, scrie ANTENA 3 CNN.

Practic, prin această decizie singurele persoane care îl mai pot vizita pe inculpat sunt avocații.

Părinții nu-l vor putea vedea în acest interval.

Măsura a fost luată după ce, în luna aprilie a acestui an, tatăl lui Vlad Pascu a profitat de dreptul de a purta conversații telefonice cu fiul său și a intermediat un interviu cu revoluționarul și protestatarul Marian Moroșanu, zis “Ceaușescu”.

Cu această ocazie, Vlad Pascu a încălcat regulamentul Penitenciarului Poarta Albă.

Drept urmare, Comisia de disciplină a decis să aplice această interdicție de vizitare pe o perioadă de trei luni.

Vlad Pascu nu s-a împăcat cu situația: el a contestat această decizie, ba chiar a dat Penitenciarul Poarta Albă în judecată, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 6 iunie”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Smereca.

 

Ultimele știri

Rămâi fără curent electric în aceste localități. Lista completă a întreruperilor de energie

Rețele Electrice Muntenia a anunțat o serie de întreruperi...

Deputații PSD și USR se contrazic pe tema averilor. Amendamentul PSD, susținut de toate partidele

Deputații PSD și USR s-au confruntat pe tema desecretizării...

Fitch menține ratingul României la BBB- cu perspectivă negativă. Nazare avertizează asupra instabilității politice

Ministrul interimar al Economiei și Finanțelor, Alexandru Nazare, a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine