Zelenski a anunțat-o pe Maia Sandu că Putin vrea să distrugă Moldova. Ucraina a interceptat planul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în cadrul unui discurs ținut în fața liderilor europeni reuniți la consiliul european din Bruxelles că țara sa a interceptat planurile serviciilor secrete rusești de a distruge Republica Moldova, scrie Sky News și cotidianul Belfast Telegraph.

Liderul de la Kiev a precizat că i-a spus recent președintelui moldovean Maia Sandu despre presupusul plan al Rusiei. „Am interceptat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea Republicii Moldova. Documentul arată cine, când și cum va distruge democrația Republicii Moldova și va prelua controlul asupra Republicii Moldova. Când am primit documentul și am înțeles de unde vine am avertizat imediat Republica Moldova.Nu știm însă dacă Moscova a dat într-adevăr ordin să fie urmat acest plan, dar noi l-am interceptat, l-am recunoscut și ne-am dat seama că au încercat să implementeze un plan asemănător Ucrainei”, a transmis Zelenski.

Declarațiile lui Zelenski vin în contextul în care lideri de la Moscova au amenințat în mai multe rânduri Chișinăul.

La începutul acestei luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susținea că „Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a avea „rolul următoarei Ucraine”, în timp ce Maia Sandu, „este pregătită, practic, pentru aproape orice, inclusiv pentru unirea cu România”.  Ministerul de Externe de la Chişinău i-a răspuns ministrului de externe rus Serghei Lavrov, precizând că Moldova vrea să fie parte a „lumii libere” și că a ales „drumul aderării la Uniunea Europeană”. În noiembrie 2022, într-un interviu pentru Digi24, președinta Republicii Moldova declara că există „încercări” ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova. Maia Sandu spunea atunci că serviciile secrete de la Moscova, împreună cu partidele pro-ruse din Republica Moldova sunt în spatele protestelor împotriva guvernului, și că Rusia se folosește de nemulțumirile oamenilor pe fondul scumpirilor uriașe, pentru a destabiliza guvernul de la Chișinău.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Energiei: Bărbații din conducerea unei companii de stat primesc „spor de femeie”. Cum a descoperit

Membrii masculini ai Consiliului de Administrație de la Societatea...

Cum pot românii să ia voucherele la energie. Explicațiile ministrului Muncii

Florin Manole, ministrul Muncii, a explicat joi, la Antena 3...

Cum explică purtătoarea de cuvânt a Guvernului că TVA-ul pentru HoReCa a crescut la 11%

Sectorul HoReCa va beneficia în continuare de o cotă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine