miercuri, septembrie 23, 2026
15.7 C
București

185 de milioane de euro “îngropate” la Galați! Află pentru ce sunt banii

Consiliul Județean Galați construiește o stație de transformare a zeci de mii de tone de deșeuri în materiale reutilizabile și biogaz. Valoarea investiției se ridică la 188 de milioane de euro, bani europeni.

Stația de tratare a deșeurilor va avea o capacitate de până la 85.000 de tone pe an și va asigura atât tratarea deșeurilor în amestec cât și cea a biodeșeurilor colectate separat. Fiecare linie de tratare va conduce la obținerea de produse ce vor putea fi folosite pentru industrie și agricultură. Instalația va permite generarea de energie, prin montarea unei turbine care să producă electricitate prin folosirea biogazului emis. Ce nu poate fi refolosit va fi depozitat separat, la depozitul Valea Mărului, din județ. Linia mecanică este prevăzută cu o instalație de sortare semi-automată. În urma procesului vor rezulta deșeuri cu conținut organic destinate tratării biologice, produse valorificabile material, produse valorificabile energetic și reziduri. Biodeșeurile colectate separat și deșeurile reziduale sunt tratate în echipamente distincte ale instalației. Se va achiziționa și o turbină pentru producerea energiei electrice din gazul rezultat, infrastructura aferentă compostării digestatului din biodeșeuri pentru a asigura calitatea unui compost valorificabil în agricultură.

Valoarea totală a investiției este de 923 de milioane de lei, cu TVA, adică 188 de milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2021 – 2027. Durata contractului este de 24 de luni, 6 luni pentru proiectarea lucrărilor și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Ultimele știri

Siegfried Mureșan negociază la Palatul Victoria împărțirea ministerelor cu liderii PNL, USR și UDMR. Ce se întâmplă cu întâlnirea cu Grindeanu

Mureșan negociază la Palatul Victoria componența Guvernului cu PNL, USR și UDMR. Întâlnirea cu Grindeanu rămâne în aer.

Nicușor Dan, întâlnire cu diaspora la New York după inaugurarea „Colțului Reginei Maria a României”. Obiectivul pe care și l-a fixat

Nicușor Dan s-a întâlnit cu românii din New York, după dezvelirea plăcii „Colțul Reginei Maria”, la centenarul turneului reginei în SUA.

Euro atinge un nou maxim istoric în fața leului. Moneda europeană a depășit pragul de 5,27 lei

Euro a atins un nou record în fața leului, pe fondul instabilității politice și al emoțiilor legate de ratingul de țară.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine