Dumitru Dobrică prosperă în afaceri cu statul la câțiva ani de la denunțul făcut la DNA. Afaceristul are legătură cu Zgonea și Ciolacu.

Zeci de milioane licitate „pe repede înainte”

Extinderea și modernizarea rețelei de canalizare dintr-o comună de numai 2400 de locuitori costă 23 de milioane de lei. Lucrarea o să fie executată de firma despre care Curtea de Conturi a spus că a lucrat în trecut 30 de ore în fiecare zi.

Asta a făcut ca licitația să nu ducă la o scădere substanțială a sumei. Primăria a estimat că lucrarea va costa 19,7 milioane de lei fără TVA și în final a atribuit contractul pentru 19,5 milioane de lei.

Dumitru Dobrică
Termenul pentru depunerea ofertelor a durat 3 saptămâni

Firma câștigătoare a lucrat cu Marcel Ciolacu

Liderul asociației care va extinde și moderniza rețeaua de apă din localitatea Buzoiană este Mecan Construct. Firma este deținută de Dumitru Dobrică.

Compania a fost nominalizată în 2009 într-un raport al Curții de Conturi. Inspectorii au verificat afacerile cu  o firmă controlată de Primăria Buzău. Mecan Constructrealizase devize din care reieșea că utilajele lucrau câte 30 de ore pe zi.

Contractul analizat de Curtea de Conturi era încheiat între Mecan Construct și Urbis Serv. Această din urmă companie era condusă din 2007 de actualul premier al României, Marcel Ciolacu.

Patronul Dumitru Dobrică l-a denuțat pe Vali Zgonea

Patronul Mecan Construct, Dumitru Dobrică apare și în dosarul pe care l-a avut fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Fostul președinte al Camrei Deputaților a fost achitat în 2022 de Curtea de Apel București. El fusese acuzat că a primit 62.000 de lei de la Dumitru Dobrică pentru a o angaj pe fiica acestuia.

Dobrică a fost și Consilier Județean din partea PSD până când a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. El aproba majorările bugetare din care era plătită firma pe care o deținea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *