mapn

Jackpot pentru o firmă minusculă ce a câștigat contracte de milioane cu armata.Aproape 75 de milioane de euro au fost vărsați în conturile firmei Aduro Impex. Experiența acesteia în domeniul aprărării este insuficientă.

MApN exploatează la maximum cei 2% din PIB-ul României

Aduro Impex, o firmă cu doar 19 angajați, a câștigat doar anul acesta, 4 contracte cu U.M. 02523. Valoarea totală a acestora se ridică la aproape 75 de milioane de euro. Cu un trecut în servicii de proiectare tehnică pentru primării municipale, brusc a tras lozul norocos pentru contractele derulate de MApN.

Primul contract a fost semnat în februarie anul acesta și însumează aproximativ 80 de milioane de lei. Lucrările de execuție și detaliile contractului au fost clasificate, însă este vorba despre un program de investiții în domeniul securității al NATO. Proiectul ar presupune executarea unei baze militare de staționare temporară. Locația de execuție a contractului este comuna Tunari.

Cel de-al doilea contract are o valoare de 33 de milioane de lei. Acesta presupune realizarea de lucrări la Academia Navală Militară „Mircea cel Bătrân”.  Aduro Impex a semnat contractulcu MApN în luna aprilie. Cel de-al treilea contract a adus în conturile firmei peste 56 de milioane de lei. Contractul prevedere realizarea de servicii de proiectare și execuție pentru realizarea obiectivului din cadrul aerodromului militar Otopeni. Practic, se urmărește reabilitarea și extinderea unei bretele ale cazarmei 546 Otopeni.

Bomba este dată de ultimul contract încheiat între MApN și Aduro Impex. Valoarea acestuia este de aproape 200 de milioane de lei. Contractul este unul clasificat, însă se vorbește despre servicii de execuție într-o cazarmă a armatei. Firma trebuie să realizeze lucrări de intervenții la pavilioane și asigurarea utilităților în cazarma 1181 Vlădeni, județul Brașov.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *