Ministerul Apărării Naționale construiește o cantină de 2,5 milioane. Restaurantul va deservi militarii de la Sibiu. Clădirea deja există, dar necesită recondiționare și echipare corespunzătoare. Prețul piperat nu a fost justificat de oficialii MApN.
Ministerul Apărării Naționale prin Unitatea Militară 02444 Sibiu a deschis licitația pentru atribuirea unui contract de achiziție publică, având ca scop executarea lucrărilor la pavilioanele F și G3 din Cazarma 374 Ghimbav.
Proiectul de investiție imobiliară va reprezenta execuția lucrărilor de consolidare, reabilitare precum și recompartimentarea pavalionelor. Pavilionul F va reprezenta un „Bloc alimentar” unde se va realiza o sală de mese și o bucătărie. Iar pavilionul G va reprezenta o „Magazie alimentară”.
Ministerul Apărării Naționale asigură spații moderne pentru popota armatei
Acest proiect fiind necesar în vederea asigurării și desfășurării în condiții mai bune, a activităților. În niciun document nu se justifică suma uriașă. Cerința primordială a activităților fiind asigurarea gradului optim de funcționare a unei bucătării în cadrul unei săli de mese ce deservește o capacitate mai mare de personal, activități ce nu se pot realiza decât în spații amenajate și dotate corespunzător.
„Proiectul de investiție imobiliară propus constă în lucrări de consolidare, reabilitare termică, refacere a instalațiilor precum și racordarea la rețelele de distribuție a agentului termic și apei calde menajere existente în cadrul cazărmii, refacere branșamente/racorduri, energie electrică, apă și canalizare astfel încât acestea să asigure condițiile de siguranță, calitate și funcționalitate în desfășurarea activităților specifice, în concordanță cu prevederile actelor normative în vigoare, precum și realizarea căilor de acces, acolo unde acestea nu sunt realizate”, potrivit caietului de sarcini.
Durata contractului de achiziție publică va fi de 24 luni. Locul de executare al lucrărilor este U.M. 01028 Ghimbav, județul Brașov, localitatea Ghimbav, str. Aviatorilor nr. 22.Valoare totală a proiectului este de 12,6 milioane de lei, fără TVA. Finanţarea se va realiza din bugetul de stat prin Ministerul Apărării Naționale.
La un preț mediu de 900 euro pentru un metru pătrat construit, banii ar fi putut să fie cheltuiți pentru construirea a peste 40 de apartamente, șapte grădinițe sau pentru achiziționarea a 10.000 de tablete pentru copiii care nu au acces la internet.
Leave a comment