Blocurile din Sectorul 2
Anchete

O condamnată reabilitează blocurile din Sectorul 2

Firmă controversată primește 2,3 milioane de lei de la Primăria Sector 2. Euro Building Ideea urmează să elaboreze studiile necesare pentru a termoizola blocurile din Sectorul 2. În 27 noiembrie 2019 firma a fost declarată câștigătoare a două procedure de achziție organizate de Primăria Sector 2. Ambele se referă la elaborarea documentatiilor tehnico-economice pentru cresterea eficientei energetice la blocurile din Sectorul 2.

Firma este deținută de Claudia Liliana Croitoru. Femeia a fost șef de proiect în cadrul CNADNR și director general al Agenției Naționale de Locuințe. Ea a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene.

În ultimii ani, doamna Croitoru și-a schimbat numele de trei ori. Ea  apare și în dosarul de corupție al lui Andrei Chiliman, fost primar al sectorului 1. În 2015 Euro Building a accesat fonduri europene în valoare de 300.000 euro pentru reabilitarea centrului de asistență pentru bătrâni din Pucioasa.

În prezent, firma este condusă de fiica doamnei, Andra Sorina Croitoru. Aceasta avea doar 23 de ani în momentul în care a preluat firma mamei sale. Până acum, valoarea totală a achizițiilor publice contractate de companie ajunge la 56,9 milioane de lei.

Printre clientii firmei se numără si Ministerul Educaţiei, Compania Naţională de Investiţii, RA-APPS, primăriile din Sectorul 2, Sectorul 4, Craiova, Arad, Târgovişte, Piatra Neamţ. În anul 2018, cifra de afaceri a Euro Building Ideea a fost de 3,9 milioane lei.

Leave a Comment