Garda Națională de Mediu achiziționează 46 de drone dotate cu senzori de ultimă generaţie, care vor zbura deasupra anumitor zone din țară pentru a supraveghea calitatea aerului şi nivelul de poluare din România. Dronele vor putea fi folosite inclusiv pentru supravegherea incendierilor ilegale şi realizarea de hărţi cu zone de risc. Valoarea investiției pentru achiziționarea dronelor se ridică la peste 4 milioane de euro. Pentru o singură dronă, Garda de Mediu va plăti 89 de mii de euro.
În cadrul proiectului vor fi achiziționate 46 de sisteme dotate cu senzori şi echipamente specifice activității de inspecție și control care vor fi puse la dispoziţia Comisariatelor Județene ale Gărzii de Mediu din ţară. O atenție deosebită a fost acordată județelor cu un risc accentuat de poluare: Comisariatele Județene Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării, acestea fiind dotate cu câte un sistem aeropurtat suplimentar. Propunerea acestei investiții la nivel național a fost făcută de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin proiectul de HG „Extinderea și modernizarea infrastructurii de monitorizare și control a calității aerului în scopul creșterii acurateți informațiilor și a capacității de răspuns la episoadele de poluare”.
Cele 46 de sisteme UAV vor fi dotate cu:
– 45 module de senzori pentru monitorizarea calitații aerului.
– 45 module de senzori pentru monitorizarea gazului de depozit provenit de la deșeurile menajere.
– 15 module de senzori pentru monitorizarea incineratoarelor de deșeuri.
– 5 module de senzori pentru monitorizarea compușilor rezultați din industria prelucrării lemnului.
– 2 module de senzori pentru monitorizarea următorilor compuși: metil mercaptan, HCN, HCl, CS2, Cl2.
Fiecare sistem UAV va fi dotat cu camera de termoviziune, câte un modul de senzori pentru monitorizarea calitaţii aerului şi modul de senzori pentru monitorizarea gazului de depozit al deşeurilor menajere. Sistemul va deține în componența sa un modul care va colecta, stoca și transmite datele către un computer pentru a putea vizualiza în timp real desfășurarea episodului de poluare sau al incendiului. Dronele vor putea fi ultilizate atunci când este schimbată direcția predominantă a vântului, contribuind astfel la o monitorizare mai complexă a calității aerului.
Valoarea totală a investiției este de 20,3 milioane de lei, cu TVA, adică 4,1 milioane de euro. Finanțarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Leave a comment