Nicușor Dan, despre 2024: Cu susținerea tuturor partidelor de dreapta, depăşesc 40%. Dacă dreapta nu se uneşte, câştigă PSD

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, face publice rezultatele unor sondaje de opinie privind alegerile locale de anul viitor pentru Primăria Capitalei care arată că, dacă ar candida independent, ar avea votul a 23% dintre bucureşteni. „În condiţiile unei susţineri din partea tuturor partidelor de dreapta, depăşesc 40%”, afirmă edilul, care avertizează că în situația în care dreapta nu merge împreună la alegeri, PSD va câștiga.

„Paradigma alegerilor locale în Bucureşti este dacă dreapta se uneşte sau nu se uneşte. Dacă dreapta se uneşte, câştigă dreapta, dacă dreapta nu se uneşte, câştigă PSD-ul. În ultimul sondaj pe care l-am văzut, bucureştenii care m-ar vota pe mine, ca independent, în condiţiile în care toate partidele îşi pun candidat, sunt 23%. În condiţiile unei susţineri a unei părţi din partidele de dreapta merg la 35%, în condiţiile unei susţineri din partea tuturor partidelor de dreapta depăşesc 40%, cam ăsta este sondajul. De fapt, dincolo de persoana mea, că asta este chestiunea fundamentală: dacă o să avem un primar de dreapta, împreună cu o coaliţie care să-l susţină, sau dacă o să avem un primar PSD. Asta este ecuaţia, dincolo de o persoană sau alta. Eu sunt optimist că o să fim în ipoteza fericită în care o să avem un primar de dreapta, care o să ducă bani către chestiunile serioase”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, în cadrul unei emisiuni la TVR Info.

Edilul s-a arătat „foarte mulţumit” de relaţia cu PNL, USR şi PMP, formaţiuni care îl susţin în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), el arătând că, exceptând unele „sincope” care au existat şi care au fost „foarte puţine” şi „insignifiante”, lucrurile în CGMB au mers „foarte bine din punct de vedere administrativ”, în ceea ce priveşte colaborarea dintre cele partide şi susţinerea pe care acestea i-au acordat-o, transmite news.ro. Întrebat care sunt atuurile sale pentru a fi susţinut şi pe viitor de formaţiunile de dreapta, Nicuşor Dan a răspuns că e o primărie complicată” şi „cineva care e deja acolo nu mai pierde timpul să înveţe toate relaţiile” care sunt între diversele instituţii. El a invocat, de asemenea, ideea continuităţii unor proiecte, spunând că proiectul la care ţine cel mai mult este cel legat de liniile de tramvai.

Ultimele știri

Deficitul bugetar scade la 3,81% din PIB. Ministrul Finanțelor spune că direcția este corectă

Deficitul bugetar a scăzut la 3,81% din PIB după nouă luni din 2026, arată raportul Ministerului Finanțelor.

Florin Manole îl acuză pe Dragoș Pîslaru de minciună, în scandalul morților raportați în PNRR

Florin Manole îl acuză pe Dragoș Pîslaru de minciună în scandalul persoanelor decedate raportate drept dezinstituționalizate în PNRR.

Crin Antonescu, critică dură după arestarea lui Călin Georgescu, ca „un violator, un criminal în serie”

Crin Antonescu spune că e scandalos modul în care este tratat Călin Georgescu, dus zilnic cu cătușe la tribunal, deși nu îi este simpatizant.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine