CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a ratat pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei intrarea într-un parlament regional, în Mecklenburg-Pomerania Occidentală. AfD a câștigat alegerile în acest land, iar la Berlin partidul de stânga radicală Die Linke a obținut victoria, în timp ce conservatorii au căzut pe locul doi. Merz a numit rezultatul „un dezastru”, dar a exclus retragerea și a anunțat că rămâne cancelar și președinte al CDU.
Alegerile regionale de duminică din Germania au adus un nou șoc politic pentru Uniunea Creștin-Democrată. În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, potrivit rezultatelor finale oficiale provizorii, CDU a obținut doar 4,9%, sub pragul electoral de 5%, ceea ce înseamnă că partidul nu va avea niciun mandat în parlamentul regional. Este cel mai slab scor din istoria formațiunii la un scrutin regional, prima dată de la înființarea Republicii Federale Germania, în 1949, când conservatorii ratează acest prag. La alegerile precedente, din 2021, CDU obținuse 13%.
AfD câștigă la limită în fața SPD
AfD a terminat pe primul loc în Mecklenburg-Pomerania Occidentală cu 38,2% din voturi, la mică distanță de Partidul Social-Democrat (SPD), care a obținut 35,5%. Este a doua victorie regională a AfD în doar două săptămâni, după succesul din Saxonia-Anhalt, din 6 septembrie, unde partidul a strâns aproape 44%, iar CDU a coborât la circa 17%. Die Linke a obținut 6,5% în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, iar Verzii 5,5%. Deși AfD a ieșit pe primul loc, o eventuală alianță de stânga pare mai bine plasată pentru a forma guvernul regional, iar premierul social-democrat Manuela Schwesig, creditată cu o popularitate personală de peste 60%, ar putea încerca să păstreze guvernarea alături de alte partide.
La Berlin, tabloul a fost diferit. Die Linke a câștigat detașat, cu aproximativ 24,5%-25,7% din voturi, cu peste 12 puncte procentuale peste rezultatul din 2023. CDU s-a clasat pe locul al doilea, cu un scor situat între 18,8% și 21%, în timp ce AfD a urcat la 16-17,3%, aproape dublu față de scrutinul precedent. SPD, partenerul de guvernare al CDU la nivel local, a coborât la 12%, iar BSW a obținut 5%, exact pragul de intrare în legislativ. FDP a rămas la 2,5%. Potrivit primei proiecții a mandatelor, Die Linke ar urma să aibă 42 de locuri, CDU 34, AfD 27, Verzii 26, SPD 21 și BSW nouă. Alegerile din capitală au fost dominate de criza locuințelor: aproximativ 85% dintre gospodăriile berlineze locuiesc cu chirie, prețurile de închiriere aproape s-au dublat din 2014, iar autoritățile estimează că orașul va avea nevoie de încă 211.000 de locuințe până în 2040.
Merz vorbește despre „dezastru”, dar rămâne în funcție
Cancelarul a reacționat duminică seară, la sediul CDU din Berlin. „Rezultatul din Mecklenburg-Pomerania Occidentală nu poate fi cosmetizat. Este un dezastru”, a declarat Friedrich Merz. El a spus că partidul său a fost „strivit de polarizarea dintre SPD și AfD”. Cu toate acestea, liderul german a ținut să pună capăt speculațiilor despre viitorul său, subliniind încă din seara alegerilor că rămâne președinte al CDU și cancelar. „Ceea ce trebuie făcut acum necesită tărie de caracter, fermitate și răbdare”, a mai spus Merz la Berlin. „Voi da dovadă de aceste calități în calitate de președinte al partidului CDU și, mai ales, în calitate de cancelar federal al țării noastre.”
Profesorul de științe politice Oliver Lembcke a explicat, pentru AFP, că apariția rapidă a lui Merz la televiziune, un gest neobișnuit pentru alegeri regionale, a fost o încercare de a-și consolida poziția, de „a conduce fiind în defensivă, de a împiedica declanșarea unei dezbateri cu privire la persoana sa”. Potrivit aceluiași profesor, afișarea determinării „nu înlocuiește nici capacitatea de a se impune, nici rezultatele concrete”.
Luni, cancelarul a convocat conducerea CDU la Berlin pentru a-și evalua poziția și a susținut că și-a asigurat sprijinul partidului pentru a rămâne în funcție. „Nici ieri, nici astăzi nu a existat o chestiune legată de personal și nici o dezbatere privind personalul”, a afirmat Merz, întrebat dacă mai are susținerea necesară pentru funcțiile de cancelar și președinte de partid. El a numit rezultatele alegerilor un „incident dramatic” și a spus că motivele acestora „depășesc cu mult persoana” sa. Potrivit revistei Stern, preluată de WELT, în cadrul ședinței conducerii CDU, care s-a reunit la ora locală 17:00, ar fi existat schimburi de replici aprinse cu Merz, ale cărui politici au fost criticate de mai mulți participanți, nemulțumiți de planul său de a promova mai vehement reformele. Separat, premierii CDU ai landurilor s-au întâlnit duminică seara, timp de peste două ore, la reprezentanța landului Renania-Palatinat din Berlin, o discuție care s-a prelungit până aproape de ora locală 23:00. Luni, Președinția CDU urma să se reunească din nou la ora 9:00, urmată de Comitetul Executiv Federal al partidului la ora 11:00, ședințe în care avea să se clarifice dacă Merz mai beneficiază de sprijinul conducerii. Cancelarul are nevoie de susținerea celor opt președinți de guvern regionali ai CDU, iar la ora 13:30 (14:30, ora României) urma să susțină o conferință de presă alături de Daniel Peters, președintele regional al CDU din Mecklenburg-Pomerania Occidentală, și de Stefan Evers, candidatul CDU pentru Berlin.
Weidel cere demisia lui Merz
Coședitoarea AfD, Alice Weidel, a reacționat imediat după primele proiecții și a cerut cancelarului să tragă concluziile rezultatelor slabe ale CDU. „Friedrich Merz trebuie să își asume consecințele. Trebuie să o facă pentru partidul său și pentru Germania”, a declarat lidera AfD la ZDF, sugerând că Merz ar trebui să demisioneze. Ea a mai criticat „cordonul sanitar” menținut de CDU față de AfD, susținând că această strategie a contribuit la victoria Die Linke la Berlin, și a spus că obiectivul partidului său este, pe termen lung, formarea unei coaliții cu conservatorii. „Suntem principala forță (politică), am ajuns în centrul societății”, a mai afirmat Weidel, într-o altă declarație. La nivel național, sondajele plasează AfD între 27% și 30%, cu aproximativ zece puncte peste alianța CDU/CSU, creditată cu 18-20%.
Vicecancelarul german Lars Klingbeil, copreședinte al SPD, a recunoscut că guvernul federal nu a reușit să explice populației efectele reformelor. „Nu am reușit să explicăm reformele astfel încât oamenii să vadă că lucrurile se schimbă”, a declarat Klingbeil. „La Berlin am discutat de multe ori doar despre reduceri.” Ca ministru de finanțe, el a adăugat: „Consider că trebuie să privim aceste rezultate cu umilință și să ne întrebăm ce putem face diferit și mai bine.” Merz a precizat că, în ciuda rezultatelor, CDU și SPD doresc să continue coaliția de 16 luni, iar SPD a vorbit despre redeschiderea dezbaterii privind reforma sistemului de pensii, alături de cele privind sănătatea și fiscalitatea.
Reacția Kremlinului și emisarul lui Putin
Rezultatul din Mecklenburg-Pomerania Occidentală a atras și un comentariu de la Moscova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a legat victoria AfD de renunțarea Germaniei la gazul rusesc ieftin. „Scăderea competitivității economiei germane este cauzată în mare măsură de decizia Germaniei de a nu mai cumpăra gaz rusesc ieftin și de a achiziționa în schimb gaz mult mai scump din alte țări, în primul rând din Statele Unite, plătind uneori de câteva ori mai mult pe piața spot”, a declarat Peskov. El a adăugat: „În mod firesc, germanii, sau cel puțin o parte dintre ei, caută o alternativă la actualii lideri pentru a-și îmbunătăți situația. Este un proces firesc.”
Cu o zi înaintea alegerilor, Kirill Dmitriev, principalul emisar economic al președintelui Vladimir Putin, transmisese deja un mesaj public de susținere pentru AfD, legând prosperitatea landului de revenirea gazului rusesc: „Mecklenburg-Pomerania Occidentală va prospera din nou atunci când gazul accesibil și sigur prin Nord Stream va reveni, prin colaborarea cu AfD”, a scris Dmitriev pe platforma X. Mesajul a venit după ce Reuters relatase că Dmitriev și liderii AfD au început pregătirile pentru o posibilă întâlnire în 2027, în care ar urma să discute reluarea livrărilor de gaze rusești către Germania și eventuala redeschidere a gazoductelor Nord Stream. AfD susține reluarea importurilor de energie din Rusia, pe care le consideră benefice pentru economia germană, deși partidul nu se află la guvernare la nivel federal, iar celelalte formațiuni continuă să refuze colaborarea cu el.
Un cancelar tot mai izolat
Merz, în vârstă de 70 de ani, este la putere de doar 16 luni, dar impopularitatea sa a ajuns până la 90% în unele evaluări, un record. Rata sa de aprobare a coborât în unele sondaje la 14% la nivel național și la valori de o singură cifră în anumite landuri estice. Un sondaj INSA publicat înaintea scrutinului arăta că 78% dintre respondenți nu îl mai consideră persoana potrivită pentru funcția de cancelar, procent care include și o parte dintre simpatizanții propriului partid. Nemulțumirea este legată de costul vieții, evoluția economiei germane, prețurile energiei și combustibililor, dar și de percepția că reformele promise nu au produs încă rezultate. Cancelarul a mai fost afectat de declarații considerate jignitoare, precum reproșul adus germanilor că ar căuta prea mult un echilibru între viața personală și cea profesională.
Presa germană a reluat discuția despre viitorul politic al lui Merz, cu scenarii privind o eventuală înlocuire. Printre numele vehiculate se numără Hendrik Wüst, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, și Markus Söder, liderul CSU și premierul Bavariei. Conducerea CDU continuă oficial să îl susțină pe Merz, iar înlocuirea unui cancelar presupune mecanisme parlamentare și politice complexe, însă presa germană și europeană se așteaptă ca, în cazul unui eșec electoral major, să apară în partid o mișcare menită să-l convingă pe Merz să renunțe voluntar la funcțiile de cancelar și lider de partid.
Prezență ridicată la vot și context electoral
Prezența la vot a fost semnificativ mai mare decât la scrutinele precedente în ambele landuri. În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, până la ora locală 14:00 votaseră 40,7% dintre cei aproximativ 1,3 milioane de alegători înscriși, față de 32,5% la aceeași oră în 2021. La Berlin, unde erau eligibili să voteze aproximativ 2,5 milioane de persoane, până la ora 12:00 se prezentaseră la urne 27,9% dintre alegători, cu 4,5 puncte procentuale mai mult decât în 2023. Președintele comisiei electorale din Berlin, Stephan Bröchler, declarase la scurt timp după deschiderea secțiilor de votare că procesul decurgea „foarte liniștit”, menționând totodată descoperirea, la unele secții, a unor inscripții cu îndemnuri împotriva AfD, ulterior îndepărtate.
Doar aproximativ 6% din populația Germaniei trăiește în cele două landuri care au votat duminică, însă scrutinul a fost urmărit ca un test pentru guvernul federal și pentru autoritatea lui Merz în propriul partid, într-un moment în care sprijinul pentru cancelar și pentru CDU s-a erodat puternic. Merz recunoscuse deja, după înfrângerea din Saxonia-Anhalt, că rezultatul a zguduit CDU „din temelii”, dar exclusese ideea unei retrageri, spunând că renunțarea nu este o opțiune pentru el.
Reforme, antisemitism și exproprieri
Cancelarul a insistat că își va continua programul de reforme, menit să relanseze o economie aflată în stagnare din cauza lipsei de inovare, a concurenței chineze, a cheltuielilor sociale în creștere și a inflației la energie, provocată de războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu. „Vrem să avansăm procesul de reformă, dar vrem să oferim răspunsuri oamenilor și să le luăm în considerare preocupările”, a spus Merz. El a numit reformele sale „antidotul împotriva veninului autoritarismului”, o referire la AfD, partid acuzat de complicitate cu cercuri neonaziste. Finalizarea reformelor este însă îngreunată de disputele cu partenerul de coaliție, SPD, și de neînțelegerile din interiorul CDU.
Merz a vorbit și despre creșterea antisemitismului în Germania, numind-o „cea mai grea povară a ultimilor ani”. „Aceste îndoieli îmi sunt transmise de colegi din Uniunea Europeană, de mulți investitori care mă întreabă de câteva săptămâni: Ce se întâmplă de fapt în Germania?”, a spus cancelarul, adăugând că este îngrijorat de intensificarea antisemitismului radical exprimat deschis, „nu doar în Berlin, ci mai ales în Berlin”. El a promis că guvernul federal va folosi toate mijloacele necesare pentru a proteja viața evreilor și a numit situația „o rușine pentru Germania”. Cancelarul a anunțat și un proiect de lege menit să interzică exproprierile: „Lucrăm la o lege care să transmită lumii întregi un mesaj clar: în Germania nimeni nu va fi expropriat.”
