Mesajul noului lider al Iranului, Mojtaba Khamenei: „Crima împotriva umanității și împotriva copiilor nu va fi ignorată”. Ultimatumul către americani

Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului, a transmis un avertisment dur privind bazele americane din regiune. Într-o declarație difuzată de televiziunea de stat, acesta a subliniat necesitatea închiderii imediate a acestor facilități. Khamenei a cerut, de asemenea, unitate națională și a anunțat măsuri de compensare pentru cei afectați de război.

Televiziunea de stat iraniană a difuzat prima declarație a lui Mojtaba Khamenei, noul lider suprem, conform Sky News și Al Jazeera. Khamenei a cerut închiderea imediată a bazelor americane din regiune, subliniind că acestea sunt ținte pentru Iran.

„Transmitem un mesaj liderilor din regiune și subliniem că vom avea relații bune cu țările din jurul nostru”, se arată în declarație. Totodată, a menționat că prezența americană nu este benefică și că „acestea trebuie închise”.

Khamenei a cerut unitate națională și a anunțat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă pentru a pune presiune pe SUA și Israel, considerați dușmani ai Iranului.

Declarația a mulțumit poporului iranian pentru opoziția față de inamic și a transmis condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi în război, promițând compensații pentru daune.

„Crima împotriva umanității și împotriva copiilor… nu va fi ignorată”, a adăugat liderul. A împărtășit și durerea personală, menționând pierderea unor membri ai familiei.

Khamenei a lăudat armata iraniană pentru apărarea țării, afirmând: „Aș dori să mulțumesc luptătorilor curajoși care fac o treabă excelentă”.

De asemenea, el a subliniat sprijinul din partea rezistenței din Yemen și grupurilor armate din Irak. „Cei răniți vor beneficia de tratament gratuit”, a adăugat Khamenei.

Declarația nu a fost făcută personal de Khamenei, ci a fost citită de un prezentator de știri iranian.

Ultimele știri

George Simion face acuzații grave despre Marius Lulea. Susține că fostul vicepreședinte AUR e șantajat într-un dosar legat de Rusia

George Simion susține că Marius Lulea este șantajat într-un dosar legat de Rusia, în plin scandal „cap de porc” la poarta casei acestuia.

Toni Neacșu nu înțelege deciziile din dosarul Georgescu. Fostul magistrat spune că noul dosar DIICOT pare făcut special pentru prelungirea arestului

Toni Neacșu spune că nu înțelege logica juridică din spatele prelungirii arestului lui Călin Georgescu și critică noul dosar DIICOT.

ANAF vrea să vândă online la liber bunurile confiscate. eMAG și OLX, variante luate în calcul

ANAF ar putea vinde bunuri confiscate și prin eMAG sau OLX, potrivit unui proiect de modificare a OG nr. 14/2007.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine