Zamfir acuză USR de sinecuri la Ministerul Economiei. Un șef și-a triplat indemnizația chiar în ziua învestirii noului guvern

Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, susține că a descoperit sinecuri în instituția pe care o conduce, legate de Consiliile de Administrație ale companiilor din subordine, majoritar ocupate de oameni ai USR. El dă exemplul companiei IOR, unde indemnizația unui membru al CA ar fi crescut de trei ori chiar în ziua depunerii jurământului de guvernul Luca Niculescu.

Daniel Zamfir a vorbit despre practicile găsite la Ministerul Economiei după preluarea mandatului, în emisiunea Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu, la Gândul. Ministrul a explicat că este vorba despre Consiliile de Administrație ale companiilor subordonate ministerului, majoritar ocupate de USR, ai căror membri ar încasa anual milioane de euro.

Exemplul concret dat de Zamfir vizează IOR, companie din industria de Apărare, aflată în subordinea ministerului.

Majorare în ziua învestirii

„Fix în ziua în care noi depuneam jurământul, într-un consiliu de Administrație, cu un administrator de la USR, doamna secretar general al Ministerului Economiei, cu 17.000 de lei pe lună indemnizație, au făcut un Consiliu de Administrație și și-au majorat indemnizația de la 4.800 de lei la 14.500 de lei”, a declarat Zamfir.

„Ca să vedeți ce diferență uriașă între ceea ce spuneau public, cum să reducem, cum trebuie să strângem cureaua și ce făceau în realitate. Asta făceau. Își majorau de trei ori indemnizația fix în ziua în care ei plecau de la guvernare”, a mai spus ministrul.

Atac anterior la adresa lui Miruță

Cu trei săptămâni înainte, la scurt timp după preluarea funcției, Zamfir îl criticase dur pe fostul ministru al Economiei, Radu Miruță, de la USR.

Pe Facebook, el scria: „Am început să aprind lumina prin cămările de la Ministerul Economiei și am dat de termite!!! Și am apăsat doar un întrerupător… Când aprind lumina în toate cămările voi face public tot ce am găsit acolo… Așa pe transparență totală, nu-i așa? Miruță, Darău, sunteți bine? Dormiți liniștiți?”.

Ultimele știri

Victor Ponta face o dezvăluire neașteptată. Spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni să-l convingă să-l susțină pe Crin Antonescu

Victor Ponta spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni pentru a-i cere să-l susțină pe Crin Antonescu la prezidențiale.

Raluca Moroșanu îi răspunde lui Nicușor Dan. Patru cuvinte scurte pe Facebook

Judecătoarea Raluca Moroșanu i-a răspuns scurt lui Nicușor Dan pe Facebook, după declarațiile sale despre aparatul statului.

Mirabela Grădinaru, confesiune îm lacrimi despre copiii săi prematuri. „Primul lor pătuț a fost un incubator”

Mirabela Grădinaru a povestit, cu lacrimi în ochi, despre teama și vinovăția trăite după nașterea prematură a celor doi copii ai săi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine