Pragul pentru abuzul în serviciu a fost votat în Senat la suma de 250.000 de lei. Sub aceasta, nu va mai fi considerată infracțiune, iar acum liderii liberalilor nu mai sunt de acord cu ce au votat. Purtătorul de cuvânt al PNL vorbește despre un prag de 9.000 de lei, iar opoziția, de nivelul unui salariu minim pe economie, adică 3.000 de lei. Oricum ar fi legea, trebuie să ajungă la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Valoarea de 9.000 de lei a fost propusă de Ministerul Justiției, condus de liberalul Cătălin Predoiu. Acum, după votul din Parlament de miercuri, PNL-ul susține…că nu a fost de acord.
„Noi am spus foarte clar prin vocile mai multor lideri PNL, azi, că liberalii nu sunt de acord cu acest prag propus în Senat de 250.000 de lei. Știți clar ce opinii a avut PNL și în trecut, nu s-a schimbat nimic. Noi suntem de acord cu opinia Ministerului Justiției, exprimată printr-un comunicat public, anume existența unui prag de doar 9.000 de lei. E singura poziție oficială venită de la ministrul nostru de resort, Cătălin Predoiu.
Legat de necesitatea acestui prag, CCR a cerut prin două decizii să existe acest prag pentru acesastă infracțiune de abuz în serviciu, pentru a corecta legislația în vigoare. Decizia CCR e obligatorie, iar poziția PNL e la 9.000 de lei. E o sumă mult mai mică”, a declarat Ionuț Stroe miercuri seară, la B1TV.
El a precizat că liberalii au luat decizia în după-amiaza acestei zile.
Stroe a catalogat apoi declarațiile USR-iștilor pe subiect ca fiind „alarmiste” și asta pentru că proiectul încă e în dezbatere parlamentară.
Ionuț Stroe a ținut apoi să precizeze că pragul nu invită la infracțiuni deoarece „orice faptă sub valoarea acestui prag foarte, foarte mic pe care-l vom promova la Camera Deputaților constituie contravenție și se sancționează cu amendă mare și cu recuperarea integrală a prejudiciului”.
El a insistat apoi că liderul USR, Cătălin Drulă, dar și alți USR-iști știu aceste lucruri, dar „se fac că nu le cunosc”.
Cât despre votul de azi, acesta a afirmat că „a existat o discuție politică la nivel de Senat pentru a rezolva acest prag, poziția politică nu a fost una care să stabilească ceva concret. Singura poziție oficială pe care o vom susține pe mai departe e ca valoarea să fie de 9.000 de lei, conform propunerii Ministerului Justiției. Propunerea poate fi rezolvată legislativ.
„Se mai întâmplă ca astfel de dezbateri din comisii să ajungă în plan public, dar veți vedea că PNL susține clar pragul de 9.000 sau poate mai puțin, poate din dezbaterea parlamentară va reieși un prag mai mic”, a continuat el.
Stroe a mai spus că propunerea de 250.000 de lei nu a venit de la PNL, ci toate partidele de la putere și-au asumat acest prag.
Șeful comisiei juridice din Senat: nu știu exact cine a propus pragul
Cristian Țăgârlaș (PNL), președintele Comisiei juridice din Senat, declarase anterior că pragul a fost stabilit în coaliție, nu știe exact de cine anume, și că membrii comisiei doar și l-au însușit și l-au introdus în proiectul de lege.
De asemenea, el a justificat diferența de 50.000 de lei față de pragul din celebra OUG 13 care a dus la protestele de proporții din vremea lui Dragnea prin faptul că, între timp, au crescut prețurile și inflația.
„În afară de faptul că există o evoluție a prețurilor și a tuturor elementelor de cost aferente din momentul în care a fost propunerea inițială a PSD-ului și momentul 2023, vreau să vă spun că această decizie este politică și a fost luată duminică seară de coaliția de guvernare.
Amendamentele au fost comunicate luni, pentru a fi însușite de către reprezentanții coaliției în Senat”, declarase Cristian Țăgârlaș, la Digi24.
Propunerea USR de prag la abuzul în serviciu: Salariul minim pe economie
Cătălin Drulă, președintele USR, declarase , că votul PNL-iștilor de azi din Senat e „în șirul acestor trădări comise de președintele Iohannis și de PNL, care au dus PSD la putere, PSD-ismul și planul lui Dragnea se întâmplă peste ani, cu mâna celor care au pretins că se împotrivesc acestui fel de a face politică”.
„Este absolut revoltător că în 2023, la șase ani de la acele proteste cu sute de mii de oameni în stradă, această coaliție legalizează furtul din bani publici, în timp ce (…) pensiile speciale sunt menținute, se găsesc bani pentru privilegiații acestui stat, pentru cei care își fac parte pentru ei înșiși. În schimb, li se dă liber la furt”, a mai spus Drulă.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a declarat că, într-adevăr, CCR obligă la stabilirea în lege a unui prag pentru abuzul în serviciu, o sumă care să nu fie derizorie. Tocmai de aceea, USR propune ca pragul să fie salariul minim pe economie, care azi e de 3.000 de lei.
„La noi, CCR e mai tare decât Parlamentul și impune ce și cum să legifereze. Mă mir cum de n-au trecut și suma pe care o consideră corectă. Au trecut niște criterii, să spunem, în sensul că suma să nu fie derizorie. Noi, cei de la USR, am propus și în 2017 și propunem și acum un prag la nivelul unui salariu minim pe economie, pentru că nu putem vorbi de o sumă care să fie considerată de statul român, care stabilește acest standard, ca fiind derizorie. Dacă statul român spune că salariul minim pe economie e derizoriu, înseamnă că poate să-și ia bagajele și să plece. Tot guvernul să plece, tot Parlamentul să plece”, a explicat Stelian Ion.