Guvernul Ciolacu promite „Investiții”. Este cuvântul cel mai des întâlnit în programul de guvernare la investirea Guvernului său. Pe lângă creșteri de salarii, Ciolacu promite și oprirea creșterii prețurilor.
Dar care sunt obiectivele și angajamentele însușite de PSD în planul de guvernare?
Programul de guvernare, așa cum arată el acum, este a doua variantă a unui document care, inițial, fusese publicat miercuri seara, după ora 22, pe site-ul Camerei Deputaților. Peste noapte, documentul a suferit câteva ajustări, arată PsNews.
„Patriotism economic”
Unii au ridiculizat această sintagmă, alții au analizat-o din toate punctele de vedere, încercând să-i vadă toate sensurile.
Pentru PSD, acesta se referă la un set de măsuri care să repună România pe traiectoria ei economică. PSD își propune să reconstruiască industria României, să crească producția, să reechilibreze balanța economică a țării, să oprească inflația, printre altele:
„Vom promova o industrie cu impact minim asupra mediului pentru atenuarea schimbărilor climatice, adresând provocări precum reducerea emisiilor industriale de gaze cu efect de seră, eficiența energetică și a utilizării resurselor prin tehnologii mai curate, abordări industriale ecologice și programe de sensibilizare sporită privind mediul. În concordanță cu noua strategie de politică industrială revizuită a UE61, se impune susținerea consolidării lanțurilor de valoare și implementarea celor mai performante tehnologii, promovarea economiei circulare, a competitivității, încurajarea comerțului industrial și dezvoltarea sectorului privat, agroindustriilor și energiilor regenerabile”, au scris strategii PSD în program.
Cele cinci obiective ale Guvernului Ciolacu
„Știm exact de avem de făcut și propunem un plan cu cinci obiective”, spunea Ciolacu de la tribuna Parlamentului. Iată care sunt acestea:
1. Rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară
2. Stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare
3. Dezvoltarea sistemelor publice de Educație și Sănătate – principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară
4. Patriotism economic – dezvoltare economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare
5. Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite.
Ce înseamnă patriotismul economic în viziunea PSD
„Luptăm ca românii să nu mai fie sclavii moderni ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, spune Ciolacu, adăugând că acesta este unul dintre principiile pe care PSD și-a construit planul de guvernare. Documentul se axează pe ideea creșterii productivității, a aducerii salariilor minime la nivelul minim European, oprirea creșterii prețurilor, echilibrarea dintre exporturi și importuri.
1. Sprijin pentru oameni, sprijin pentru crearea de locuri de muncă în economie.
2. Stopăm creșterea prețurilor, stopăm guvernarea pe datorie.
3. Productivitate – dezvoltăm producția, investiții și locuri de muncă aici, în România.
4. Reechilibrăm balanța comercială a țării: exporturi cât mai mari, importuri cât mai mici.
5. Asigurăm echilibrul între stimularea economiei şi justiţia socială prin Solidaritate (consolidarea clasei de mijloc) și Echitate (Nu lăsăm pe nimeni în urmă).
6. Reindustrializăm România prin scheme de ajutor de stat pentru toate companiile ce produc aici, indiferent de acționariat.
7. Luptăm ca românii să nu mai fie „sclavii moderni” ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE.
8. Refacem plasa de siguranţă socială, grav afectată în pandemie, pentru ca povara crizei să nu mai fie lăsată pe umerii celor nevoiași.
9. Vrem să adoptăm salariul minim european, astfel încât să minimizăm riscul de sărăcie în cazul lucrătorilor români.
10. Investim masiv în energie verde pentru facturi ZERO la utilități pentru spitale, școli și grădinițe, ferme agricole, IMM-uri.
„Sprijin pentru companii”, „inflație de 8%”
Mai mult decât atât, PSD își propune ca, în termen de șase luni, să înghețe creșterea prețurilor, să crească PIB-ul și dubleze volumul investițiilor. Ba chiar încetarea guvernării pe datorie.
Până în 2024, PSD își propune:
* Ducem inflația la 8% în primele 6 luni de guvernare.
* Stimuli pentru populație și economie de 10% din PIB, de 5 ori mai mult decât au întors în economie guvernările din 2020 și noiembrie 2021.
* Sprijinim peste 100.000 de companii care produc în România, din care 99% IMM (63.000 doar prin programele derulate de MFP și din FE perioadele 2014-2020 și 2021-2027 și PNRR).
* Dublăm investițiile publice în economie – la 126 miliarde lei în 2024, față de 59 miliarde lei în anul 2021 la preluarea guvernării.
* Ajungem la 82% din media UE la PIB pe locuitor raportat la puterea de cumpărare-standard (în 2022 indicatorul este 77%, conform Eurostat).
* La sfârșitul lui 2024 ne propunem un PIB de 360 miliarde euro, cu 120 miliarde euro (50% în plus) mai mult decât cel din 2021, la preluarea guvernării.
* Stopăm guvernarea pe datorie. Ducem datoria în PIB la 46% în 2024 de la 49% la preluarea guvernării în anul 2021.
Salariile în guvernarea lui Ciolacu
1000 de euro salariu mediu net până în 2025
* La 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu normă întreagă și cu un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar.
* La 1 ianuarie 2025, niciun tânăr cu vârsta < 26 de ani, angajat cu normă întreagă în România, nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar.
* La 1 ianuarie 2025, peste 1,5 milioane de contracte individuale de muncă vor fi remunerate cu peste 1.000 euro net.
* La 1 ianuarie 2025, câștigul salarial mediu net în România va depăși 1.000 euro net.
* Reducerea decalajelor regionale cu 15% până la sfârșitul anului 2024.
* Peste 1,2 milioane de români scoși din starea de deprivare materială și socială severă.
Documentul identifică și surse de finanțare pentru toate aceste obiective:
* Bugetul de stat – investiții publice de 239 miliarde lei în anii 2023 și 2024 (investiții finanțate din fonduri naționale și din fonduri europene și PNRR).
* Accelerarea colectării arieratelor recuperabile (11,5 miliarde lei, adică 33% din valoarea arieratelor rămase de recuperat la 30 septembrie 2022) și reducerea evaziunii fiscale cu 7 miliarde lei.
* Fonduri europene în valoare de 10 miliarde lei din sumele deja alocate prin Fondul de Modernizare.
* Parteneriate public-privat pentru minimum 5 obiective de investiții majore. Trei miliarde euro (15 miliarde lei) pot fi accesate doar de la fondurile de pensii private din România, pe proiecte PPP fezabile.
* Finanțare de la Băncile de Dezvoltare.
* Intrări din ISD de 24 miliarde euro (120 miliarde lei) în 2023 și 2024.
Leave a comment