Numărul cazurilor de COVID-19 se află în creștere cu peste 50%. Deși majoritatea pacienților au forme ușoare de boală, există toturși complicații pulmonare și neurologice.
Spitalele au început să se umple din nou cu pacienți infectați cu SARS-CoV-2, iar medicii se pregătesc pentru un număr crescut de cazuri. Cu toate acestea, procentul de pacienți care ajung în terapie intensivă rămâne mic.
Deși aproximativ 80% dintre pacienți dezvoltă forme ușoare de boală și pot fi tratați acasă, există un procent de pacienți cu factori de risc sau complicații pulmonare și neurologice, arată medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului „Matei Balş” din București.
„E adevărat că 80% sunt forme uşoare. Sunt pacienţi care pot merge acasă. 20% nu sunt neapărat cazurile acelea foarte grave de terapie, dar sunt persoane cu factori de risc, sunt copii mici pe care trebuie să îi monitorizezi şi sunt şi cei care au într-adevăr complicaţii pulmonare, neurologice etc, iar procentul care ajung în terapie intensivă, din fericire, este extrem de mic. Sunt puţini cei care ajung în terapie, dar totuşi se poate întâmpla”
Sunt monitorizați îndeaproape pacienții cu factori de risc și cei cu complicații, a precizat medicul, potrivit B1TV.
Într-o săptămână, s-au înregistrat 4.772 de cazuri noi de COVID-19 în România. În prezent, 583 de pacienți sunt internați în spitale cu COVID-19, iar 45 dintre aceștia sunt la terapie intensivă.
Din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19, au fost impuse restricții la vizitele rudelor pacienților internați în anumite secții ale Spitalului Județean din Buzău. Există două focare active de COVID-19 în instituția sanitară, la Centrul Primire-Violență Infantilă din Râmnicu Sărat și la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.
„Nu ne gândim că vom avea un val pandemic, aşa cum era la începuturi, că se întoarce pandemia. Cred că trebuie să existe o discuţie echilibrată care spune în felul următor: în momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, evident că suferă mutaţii. Celelalte nu sunt importante, apar noi variante. Practic, dacă vorbim de Eris, o subvariantă a Omicronului care circulă destul de mult la nivel global, probabil undeva către 40 la sută şi aşa cum ştim din cazurile anterioare va eveni predominantă.
La fel se întâmplă şi în România, noi facem secvenţieri destul de mari şi am început să facem dinamic acum. Practic toţi pacienţii internaţi cu Covid au şi secvenţiere. Avem într-adevăr această variantă şi probabil în viitorul apropiat vom avea şi nişte cifre exacte ca să ne dăm seama, dacă sunt la fel şi în România”, a declarat acesta marți seară, pe 5 septembrie, la Medika TV.