„Arcturus”, cea mai nouă variantă de Covid-19, deosebit de contagioasă
„Arcturus”, cea mai nouă variantă de Covid-19, deosebit de contagioasă

„Arcturus”, cea mai nouă variantă de Covid-19, este deosebit de contagioasă și provoacă îngrijorare la nivel mondial. Provoacă un nou val de infecții și a devenit deja o problemă în India Și Rusia, dar a pătruns și în Marea Britanie. Specialiștii se tem de o mutație la nivelul proteinei Spike.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis că monitorizează această nouă variantă care a fost detectată pentru prima dată la sfârșitul lunii ianuarie.

„Nu am văzut o schimbare a gravității la nivel de individ sau populație, dar de aceea avem aceste sisteme în vigoare. Are o mutație suplimentară în proteina Spike care, în studiile de laborator, arată o infecțiozitate crescută, precum și o potențială patogenitate crescută”, a explicat dr. Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, potrivit B1TV.

Inițial, valul de infecții produs de această variantă a luat amploare în India. „Arcturus” a dus la declanșarea codului roșu în spitalele din întreaga țară, în timp ce unele state indiene au introdus obligativitatea folosirii măștilor în locurile publice, pentru a stopa creșterea vertiginoasă a numărului de infecții.

În ultima lună, cel puțin 50 de cazuri au fost depistate în Marea Britanie.

Deși în India valul de infectări cu această variantă a luat amploare în ultimele câteva săptămâni, până acum nu s-a răspândit rapid la nivel global. Bănuiesc că vom vedea un val de infecții cu această variantă, dar mă îndoiesc că va provoca un val mare, probabil nici măcar la fel de mare ca cel pe care tocmai l-am avut în Marea Britanie și, prin urmare, probabil că nu va pune o presiune atât de mare asupra serviciilor de sănătate ca în ultima vreme”, a declarat profesorul Paul Hunter, expert în boli infecțioase de la Universitatea din East Anglia.

Mai mult decât atât, nouă subvariantă a COVID-19  se află la baza unui val de infecții și în Rusia, potrivit Rador. În plus, au fost depistate cazuri de boală în SUA, Australia, Japonia, Africa de Sud, Israel, Marea Britanie, Germania, Spania, Thailanda, China și în alte țări.

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că din analiza datelor internaționale publicate până la 14 martie 2023, se observă o creștere accelerată a subvariantei XBB.1.9.1 „Hyperion“, dar că XBB.1.16 „Arcturus“ „este în mod cert capabilă să disloce orice altă subvariantă care o precede”.

Este așadar mai degrabă o chestiune circumstanțială dacă XBB.1.9.1 Hyperion sau XBB.1.16 Arcturus va fi următoarea variantă dominantă în România. Este bine să luăm în serios avertismentele legate de XBB.1.16 Arcturus, care este acum recunoscută și de OMS ca subvariantă pe care trebuie să o urmărim. Vedem că, din păcate, SARS-CoV-2 nu a decis încă să își facă o schimbare de gen pentru a deveni doar o gripă”, a mai declarat acesta.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *