Deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a acuzat premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, că nu ia măsuri eficiente pentru a combate risipa banului public. Moșteanu a subliniat că, în timpul mandatului lui Ciolacu ca premier, au fost angajați 150 de oameni la Secretariatul General al Guvernului (SGG), contrazicând astfel declarațiile premierului cu privire la controlul cheltuielilor.

Moșteanu a criticat dur premierul Ciolacu pentru modul în care gestionează problemele bugetare și finanțele publice ale țării. El susține că Ciolacu oferă doar vorbe și declarații fără a lua măsuri concrete pentru a stopa risipa banilor publici.

Când a preluat mandatul de premier, dl Ciolacu a avut o scăpare în prima conferință de presă și a spus ”vom trece de la fapte la vorbe”. E, de trei luni asta ne servește: salată de vorbe. Cum prinde niște microfoane, vorbe, vorbe, vorbe. De trei luni discutăm în studiouri și toată presa discută despre niște măsuri pe care nu și le asumă nimeni. Ei în fiecare săptămână aruncă în spațiul public câte un document, apoi zic ”nu e de la noi”, Boloș zicea ”oameni răi l-au pus pe piață, ca să ne încurce pe noi”. Și se bat cap în cap declarațiile. Aseară, Boloș zicea ”avem gaură de 43 miliarde”. Azi, Ciolacu vine și zice ”o să creștem salariile”. Ăștia-și bat joc de noi! Unul din ei minte și trebuie să plece acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, potrivit B1TV.

Moșteanu a dezvăluit că, în timpul mandatului lui Ciolacu, au fost angajați 150 de oameni la Secretariatul General al Guvernului (SGG). Această creștere a numărului de angajați la SGG contrazice mesajele despre reducerea cheltuielilor și controlul asupra resurselor financiare.

„Deci își bat joc de noi de luni de zile, asta fac. A angajat Ciolacu 150 de oameni – s-au publicat datele la Ministerul Finanțelor cu angajații din sistemul public și s-a uitat Cristi Seidler (deputat USR) – 150 de oameni la SGG (Secretariatul General al Guvernului) de când a venit premier. Deci despre ce vorbim… Și dau vina pe Ucraina și ucraineni. Păi sunt ucraineni ăia 150 de la SGG, dle Ciolacu?” a întrebat, ironic, Moșteanu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *